Actualitate, Featured

Închisoare până la 3 ani pentru arborarea unui alt drapel decât cel național. Lipsa drapelului aduce amenzi de 50.000 de lei (proiect)

Închisoare până la 3 ani pentru arborarea unui alt drapel decât cel național, iar lipsa drapelului aduce amenzi de 50.000 de lei, potrivit unui proiect de lege depus în Senat de parlamentarii de la PMP, în frunte cu fostul președinte Traian Băsescu.

Potrivit inițiativei legislative, arborarea necorespunzătoare a drapelului României, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice, poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 25.000 lei și 50.000 lei. Inițiatorii proiectului legislativ propun și pedepse cu închisoarea.

Astfel, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani  arborarea drapelelor altor state, decât în situația vizitelor oficiale, când se arborează și drapelul țării oaspete, dar și arborarea drapelului Unităților administrativ-teritoriale neaprobat conform legii.

Constatarea acestor contravenții/infracțiuni se va face de către persoanele “împuternicite de ministrul de interne, de către prefect sau de împuterniciții acestuia” și va fi aplicată conducătorului autorității sau instituției publice, primarului, președintelui consiliului județean, precum și persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârșirea contravenției sau infracțiunii.

Inițiativa legislativă mai prevede:

 

a) Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite, cu respectarea prezentei legi.

b) Arborarea drapelului României la manifestările care se desfășoară sub egida organizațiilor internaționale se face potrivit reglementărilor și uzanțelor internaționale.

c) În locurile în care se arborează drapelul României poate fi arborat și drapelul Uniunii Europene.

d) Drapelul Unităților administrativ-teritoriale se arborează doar în asociere cu drapelul României astfel: în dreapta drapelului României sau în mijloc când cele două drapele sunt însoțite de drapelul Uniunii Europene.”

Semnatarii inițiativei legislative sunt: Bădulescu Dorin-Valeriu – senator PMP; Băsescu Traian – senator PMP; Covaciu Severica-Rodica – senator PMP; Ganea Ion – senator PMP; Ionașcu Gabi – senator PMP; Lungu Vasile-Cristian – senator PMP; Talpoș Ioan-Iustin – senator PMP; Bichineţ Corneliu – deputat PMP; Bozianu Nicoleta-Cătălina – deputat PMP; Codreanu Constantin – deputat PMP; Cristache Cătălin – deputat PMP; Movilă Petru – deputat PMP; Paşcan Emil-Marius – deputat PMP; Sămărtinean Cornel-Mircea – deputat PMP; Sefer Cristian-George – deputat PMP; Simionca Ionuţ – deputat PMP; Tabugan Ion – deputat PMP; Todoran Adrian-Mihăiţă – deputat PMP; Tomac Eugen – deputat PMP.

Parlamentarii PMP afirmă că în legea 75/1994 apare sintagme ”drapelul Consiliului Europei”, care trebuie schimbat cu ”drapelul Uniunii Europene”. În plus, spun inițiatorii, legislația actuală nu prevede sancțiuni pentru arborarea unor steaguri, altele decât cel național sau pentru lipsa arborării steagului României la abnumite ceremonii sau la unitățile administrativ-teritoriale.

Recent, străzile din Sfântu Gheorghe au fost decorate cu steagul Ungariei. Municipiul Sfântu Gheorghe a fost decorat, pe 13 martie, cu steaguri roșu-alb și verzi, pentru că după-amiază urma să aibă loc vernisajul unei expoziții comemorative organizate de Institutul Balassi-Centrul Cultural Maghiar.

blank