Actualitate, Featured

Incepe audierea miniştrilor propuşi în Guvernul Cîţu

Audierea miniştrilor propuşi în Guvernul Cîţu va avea loc în comisiile parlamentare marţi, miercuri şi joi, şedinţa Parlamentului pentru învestire urmând să fie stabilită după audieri, au decis Birourile permanente reunite.

Potrivit unor surse parlamentare, şedinţa de învestire a noului Guvern ar putea avea loc luni, 9 martie.

Premierul demis, Ludovic Orban, a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, că liberalii vor purta negocieri pentru formarea unei majorități în Parlament. Liderul liberalilor a adăugat că cel târziu luni ar trebui să fie dat votul privind noul Guvern liberal.

Într-un interviu acordat Gândul LIVE, liderul PMP Eugen Tomac s-a declarat convins că PNL urmărește doar agenda anticipatelor și nu își dorește ca Guvernul Cîțu să treacă de testul din Parlament.

„Nu o să auziți pe nimeni din PNL că va spune că nu vor să strângă majoritatea acum și că vor să meargă spre anticipate. Cu mare efort s-a reușit instalarea Guvernului Orban, e greu de crezut că se poate obține o majoritate în timp rapid. România nu își permite să piardă încă un an, 2019 a fost un an compromis. Riscăm să compromitem și 2020”, a spus Tomac la Gândul LIVE.

Cel mai probabil termen pentru vot: lunea viitoare
Vicepreşedintele Senatului, social-democratul Titus Corlăţean, a declarat, la încheierea şedinţei Birourilor permanente reunite , că cei prezenţi au adoptat în unanimitate calendarul de audieri în cazul miniştrilor propuşi.

„Am încheiat şedinţa Birourilor permanente reunite ale celor două Camere. Cu unanimitatea celor prezenţi am adoptat calendarul de audiere a miniştrilor propuşi în comisiile parlamentare reunite – începând cu ziua de mâine, poimâine şi răspoimâine, urmând ca la începutul săptămânii viitoare, Birourile permanente reunite să se reunească pentru a stabili programarea şedinţei de plen reunit. A fost o unanimitate, nu au fost discuţii, nu au fost contradicţii, nu au fost probleme”, a precizat Corlăţean.

Cât despre participarea parlamentarilor PSD la şedinţa plenului reunit de săptămâna viitoare, Corlăţean a spus că mai întâi trebuie să se încheie audierile miniştrilor propuşi în comisii.

„Până una – alta, avem de audiat aceşti miniştri şi săptămâna viitoare, la începutul săptămânii, vom stabili conduita finală”, a menţionat vicepreşedintele Senatului.

Vinerea trecută, premierul desemnat, Florin Cîţu, a depus, la Parlament, lista Cabinetului şi programul de guvernare. Singura modificare în componenţa Guvernului Cîţu faţă de cel anterior, al lui Ludovic Orban, este propunerea ca Lucian Heiuş să preia conducerea Ministerului Finanţelor.

Conform prevederilor regulamentare, Birourile permanente stabilesc data şedinţei comune la cel mult 15 zile de la primirea programului şi a listei Guvernului.

Fiecare candidat pentru funcţia de ministru va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună.

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile.

blank