Politic

Încă un greu și-a dat demisia din PNL. A trecut la ALDE

Mihaiță Calimente, unul dintre cei mai cunoscuți deputați ai PNL și totodată preşedintele Comisiei SIE din Parlamentul României, a demisionat din PNL, acuzând „băsismul” din partid.

Acesta a trecut în ALDE, partid din partea căruia va candida pentru un nou mandat de parlamentar.

„În PNL, atmosfera a devenit irespirabilă. Nu mi-am putut închipui niciodată că poate exista băsism fără Băsescu. În momentul în care Gheorghe Falcă a fost numit preşedinte unic al filialei arădene a partidului, mi-am dat seama că locul meu nu mai este în acest partid. După ce am luptat zece ani împotriva apucăturilor lui Traian Băsescu şi a celor care au fost în jurul lui şi au jefuit această ţară, m-am trezit coleg cu ei şi chiar mi-au devenit şefi. N-am tăcut nici pe vremea comunismului şi mi-ar fi ruşine de mine dacă aş tăcea acum” a adăugat deputatul arădean.

Potrivit lui Calimente, persoanele din cercurile apropiate lui Traian Băsescu dau tonul în continuare în noul PNL. „Mi se pare inacceptabil ca noi, peneliştii, să devenim băsişti, cu Băsescu în afara partidului şi care, în declaraţiile publice, vine cu idei schimbate” spune fostul deputat PNL.

Mihăiţă Calimente a devenit membru PNL în anul 2000. În perioada 2000-2012 a fost vicepreşedinte al PNL Arad. A fost ales deputat în trei legislaturi consecutive.

blank