Construcția căii ferate, dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, a fost blocată de către miliardarul Ion Țiriac. De fapt, omul de afaceri, care este și președintele Federației Române de Tenis, a făcut un demers în instanță, alături de alți investitori, toți fiind nemulțumiți de faptul că actualul proiect le afectează investițiile din zonă.

Concret, Curtea de Apel București a decis vineri, 11 octombrie 2019, stoparea imediată a lucrărilor. Chiar dacă decizia este executorie, susțin cei de la money.ro, aceasta poate fi atacată în instanța superioară. Acțiunea în instanță a demarat la data de 25 septembrie 2019, atunci când Ion Țiriac, alături de alți importanți oameni de afaceri, dar și persoane fizice, au deschis un proces în contecios administrativ și fiscal, la Curtea de Apel București, îndreptat spre Guvernul României, Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

Este vorba despre Airport Retail Park Otopeni SRL, Dongo BV Real Estate SRL, Daneridge România SRL, Art Pack SRL, Central Ice Rink SRL, Fundaţia Ţiriac, Mărişoiu Roxana Gabriela, Mariana Iancu şi Comtel Focus S.A. Toate aceste societăți au fost lezate de modul în care s-a pus în practică proiectul legat de construcția căii ferate dintre Gara de Nord și Otopeni.

Ce nu le convine lui Ion Țiriac și celorlalți contestatari?
Reclamanții au contestat practic doar o parte din construcție. Este vorba despre tronsonul de 2,95 km, care urmează să se desprindă din magistrala care merge de la Gara de Nord către Urziceni şi care urmează să străbată pe piloni Drumul Gării Odăi, prin spatele patinoarului ridicat de Ion Ţiriac, la Otopeni, să traverseze DN1 şi să intre în aeroport în zona terminalului de Plecare.

Citeste si...  Boris Becker, dezvăluiri uluitoare despre Ion Ţiriac

”Proximitatea actualului traseu propus de oficialii de la Ministerul Transporturilor va face imposibilă continuarea activităţii patinoarului şi a sălii de gimnastică în condiţii optime”, spunea Ţiriac, deunăzi, pentru Gazetă. Ţiriac a declarat că din acelaşi motiv va întrerupe şi alte planuri sportive, respectiv construirea unei academii de tenis, pe care Ion Ţiriac şi Ilie Năstase o aveau în aceeaşi zonă.

Proiectul universităţii este, de asemenea, compromis de această nouă cale ferată care ar urma să traverseze campusul într-un mod care l-ar face complet inutilizabil, atât din perspectiva accesibilităţii, cât şi din cea fonică”,

Totodată, o parte dintre cei 63 de proprietari din zonă se plâng că trenul va trece la numai cinci metri de casele în care locuiesc, punându-le viaţa în pericol.

Linia de cale ferată „Henri Coandă” – Gara de Nord va fi gata anul viitor
Valoarea lucrării este de aproape 400 de milioane de lei la care se va adăuga TVA. Contractul a fost semnat la sediul Ministerului de Transporturi, în prezenţa fostului mare internaţional Gică Popescu, consilier al prim-ministrului în acest acest proiect.

Contractul are oficial o durată de 14 luni (2 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie), însă reprezentanții CFR au dat ca termen de finalizare mai 2020, chiar înaintea meciurilor organizate de București în cadrul Euro 2020.

 

loading...