In Vâlcea peste 200 de persoane au fost confirmate cu COVID-19. Infecția cu coronavirus pune în pericol și viețile oamenilor din căminele de bătrâni și din centrele pentru persoane cu dizabilități. Cinci focare active sunt în acest moment 

Cei mai mulți pacienți infectați sunt persoane internate în astfel de centre sociale, însă sunt foarte multe cazuri în rândul medicilor In Vâlcea.

In Vâlcea la centrele de asistentă socială peste 200 de persoane sunt vizate de COVID

Cel mai recent focar a fost descoperit în centrul de la Băbeni, a dezvăluit Ramona Dincă, purtător de cuvânt al Prefecturii Vâlcea. Acolo au fost înregistrate 10 cazuri – șase beneficiari și patru angajați.

Cele mai multe cazuri sunt la centrul Zătreni, acolo fiind peste 100 de persoane infectate. O mare parte a personalului medical stă în izolare la domiciliu, iar pacienții infectați sunt tratați în centrele respective.

Direcția de Sănătătate a început anchetele epidemiologice, dar e greu de spus de unde au pornit focarele, susține purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vâlcea. Doar două persoane cu coronavirus din Vâlcea au ajuns la secția de Terapie Intensivă.

Potrivit Prefecturii Vâlcea, cele cinci unităţi ale DGASPC unde există focare de COVID-19 sunt: Centrul Zătreni – 109 cazuri pozitive, Centrul Bistriţa – 64 cazuri pozitive, Centrul Lungeşti – 21 cazuri pozitive, Centrul Nicolae Bălcescu – 9 cazuri pozitive şi Centrul de recuperare şi reabilitare Băbeni – 10 cazuri pozitive.

„De la debutul pandemiei şi până astăzi, pe teritoriul judeţului Vâlcea au fost confirmate 607 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 18 au decedat. Ultimul deces datorat infecţiei cu SARS-CoV-2 a fost înregistrat la o persoană internată în secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea cu multiple afecţiuni. De asemenea, până acum, un număr de 406 persoane au fost internate în spital şi 191 s-au externat. În momentul de faţă, în judeţ există cinci focare de COVID-19 în centre rezidenţiale aparţinând DGASPC. Din cele 10 cazuri pozitive la testarea SARS-CoV-2 din cadrul Centrului de recuperare şi reabilitare Băbeni, şase sunt beneficiari şi patru personal medico-sanitar, de îngrijire şi auxiliar”, se arată în comunicatul de presă al Prefecturii.

Peste 1.100 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore
Până în momentul de față, în Vâlcea au fost confirmate 607 cazuri de îmbolnăviri, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Până astăzi, 9 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 61.768 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 30.119 pacienți au fost declarați vindecați și 6.371 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.145 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 2700 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.


Citeste si...
Gîrbovan a reacţionat dur la acuzaţiile că şi-ar fi negociat funcţia de ministru al Justiţiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.