Valul de caniculă care a doborât recorduri în centrul şi vestul Europei ar fi trebuit să aducă temperaturi cu 3 grade Celsius mai scăzute dacă nu ar fi existat schimbările climatice actuale, conform unui studiu citat vineri de Press Association, citat de Agerpres.

Există o ”posibilitate extrem de scăzută” ca unele dintre temperaturile ridicate să fi fost înregistrate dacă omenirea nu ar fi avut un impact asupra climei, se arată într-un raport emis de World Weather Attribution (WWA).

Potrivit raportului, temperaturile înregistrate în Franţa şi Olanda în ultima săptămână a lunii iulie, care au depăşit 40 de grade Celsius, ar fi consemnate doar o dată la circa 1.000 de ani în lipsa schimbărilor climatice.

De asemenea, conform WWA, perioadele fierbinţi, ca cea înregistrată recent în Regatul Unit şi Germania, ar fi înregistrate doar o dată la 50 sau 100 de ani în cazul în care încălzirea globală nu ar avea loc.

Fiecare val de caniculă înregistrat în Europa începând din 2003 a fost ”favorizat şi intensificat de schimbările climatice induse de om”, se adaugă în raport.

La data de 25 iulie, o temperatură-record de 38,7 grade Celsius a fost înregistrată la Grădina Botanică a Universităţii Cambridge, valoare care a depăşit maxima anterioară în Regatul Unite, de 38,5 grade Celsius, consemnată în Faversham, Kent, în august 2003.

Marea Britanie s-a alăturat astfel Belgiei, Germaniei şi Olandei unde s-au înregistrat noi valori-record după ce temperaturile neobişnuit de ridicate au cuprins mare parte din centrul şi vestul Europei.

Într-un raport publicat joi, 1 august, de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) se arată că valul de caniculă din luna iulie a fost ”însoţit de topirea dramatică a gheţii în Groenlanda, a gheţarilor din zona arctică şi a celor din Europa”.

Citeste si...  Şase ministere, vizate de remanierea guvernului

Temperaturile care au fost depăşite în timpul valului recent de caniculă se menţineau din anii ’50
Potrivit celui mai recent raport, unele dintre valorile de temperaturile care au fost depăşite în timpul valului recent de caniculă se menţinuseră din anii ’50, iar ”anumite staţii la care au fost înregistrate recorduri au monitorizat continuu vremea de peste 200 de ani”.

”Temperaturile extreme sunt periculoase, mai ales atunci când se prelungesc timp de mai multe zile şi nopţi”, au notat autorii raportului adăugând că valurile de caniculă pot ”creşte mortalitatea”, reprezintă ”un risc substanţial asupra sănătăţii umane şi pot fi letale”.

Pericolul la adresa vieţii asociat valurilor de caniculă este agravat de îmbătrânirea populaţiei şi de creşterea numărului de persoane care trăiesc în oraşe, unde temperaturile pot fi mai ridicate, potrivit cercetătorilor.

”Valurile de caniculă sunt binecunoscute pentru creşterea mortalităţii, în special în rândul persoanelor diagnosticate cu boli respiratorii şi cardiovasculare”, se menţionează în raport.

Urbanizarea face ca valurile de caniculă să fie mult mai severe deoarece spaţiile împădurite şi înverzite se micşorează, iar din ce în ce mai multe persoane sunt expuse la temperaturile mai ridicate, tipice pentru oraşe, potrivit specialistei în climatologie Friederike Otto de la Universitatea Oxford, coautoare a lucrării.

Valurile de caniculă din lunile iunie şi iulie au fost cauzate parţial de un sistem meteorologic de joasă presiune provenind din largul Peninsulei Iberice, care a adus aer fierbinte din nord-vestul Africii în Europa, potrivit raportului.