Actualitate, Featured

In afară de magistrați și militari, guvernul vrea eliminarea pensiilor speciale

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, că Guvernul are în vedere eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia celor ale magistraţilor şi ale cadrelor militare.

„Vreau să menţin un angajament ferm, şi anume, drepturile câştigate nu se pierd şi legislaţia se aplică. Din perspectiva pensiilor, noi dorim să eliminăm pensiile speciale. Cu anumite excepţii: ale magistraţilor care beneficiază de o decizie a Curţii Constituţionale şi ale militarilor, care sunt în sistemul de apărare NATO”, a spus Turcan într-un interviu.

Ea a explicat că renunţarea  pensiilor speciale înseamnă, de fapt, să se ajungă la situaţia în care acestea să fie calculate pe bază de contributivitate. Turcan a mai precizat că şi creşterea pensiilor prevăzută pentru luna septembrie a anului viitor se va realiza.

„Noi mergem cu actuala lege a pensiilor în aplicare, cu creşterea pensiilor de la 1 ianuarie, aşa cum s-a întâmplat de la 1 septembrie, cu creşterea salariului minim şi pe măsură ce avansăm, pregătim o lege a pensiilor care să introducă pentru toate pensiile din România sistemul contributivităţii şi dacă la un anumit moment legea nouă cu legea în vigoare se întâlnesc, avantajele câştigate nu se diminuează, însă se elimină inechităţile din sistemul de pensii”, a susţinut Turcan.

 

blank