Showbiz, Stiri, Ultima Ora

Ilie Năstase recunoaşte că nu se pricepe, dar niciodată nu s-a certat cu Brigitte din cauza asta

Cuplul format de Ilie Năstase şi Brigitte se pregăteşte, în această perioadă, din greu de sărbătoarea Crăciunului, cei doi făcându-şi planurile pentru ajun şi ziua Naşterii Domnului în cel mai mic amănunt.

636x846_ilie-nastase-si-brigitte

Astfel, dacă Brigitte îl va răsfăţa pe fostul mare tenisman cu o serie de bucate tradiţionale gătite chiar de ea, Ilie Năstase lăudând-o de fiecare dată pentru calităţile ei de „chef”, el îi răspunde cum ştie mai bine: cumpărându-i cadourile pe care ea şi le doreşte. Mai exact, ne-a mărturisit fostul tenisman, cei doi merg împreună la cumpărături, iar acolo îşi fac de cap.

„Eu am tot ce îmi pot dori, aşa că, atunci când ne facem cadouri şi văd, să zic, o cravată care îmi place, o iau. Ea o plăteşte. La fel procedăm şi când vede ea ceva ce îi place. Cumpărăm, plătesc eu, şi aşa e perfect. Eu nu sunt foarte priceput la cumpărat cadouri, aşa că mergem la magazin şi împreună ne alegem ce ne place şi suntem siguri că nu dăm greş”, ne-a spus, în exclusivitate, Ilie Năstase.

Mai mult decât atât, recunoaşte Ilie Năstase, nu doar Crăciunul este ocazia perfectă pentru a-şi face cadouri unul altuia, ci, de-a lungul anului, cei doi se răsfaţă cât de des pot cu daruri care mai de care mai sofisticate pe care şi le fac reciproc în acelaşi stil: merg împreună şi, dacă văd ceva în vitrine, îşi cumpără.

blank