Preşedinţii României şi Statelor Unite ale Americii, Klaus Iohannis şi Donald Trump, vor adopta marţi, la Washington, o declaraţie comună care priveşte întărirea relaţiilor dintre cele două state, transmite Agerpres. Iohannis este primit la ora 21:00 la Casa Albă de omologul său american. Este a doua oară când președintele român este primit de Donald Trump la Washington. Cei doi vor aborda mai multe teme în discuția care este programată să dureze o oră și jumătate. Printre acestea se numără aprofundarea parteneriatului strategic, înzestrarea armatei, dezvoltarea relațiilor din domeniul energetic, dar și un subiect de interes pentru cetățenii români: programul viza Waiver.

Președintele Klaus Iohannis a fost primit la Casa Albă de către Donald Trump. Cei doi șefi de stat urmează să aibă convorbiri oficiale.

Klaus Iohannis le-a transmis jurnaliștilor, într-o discuție informală, că este o întâlnire pe care ambii președinți și-au dorit-o de mai mult timp.

„Sunt chestiuni extrem de importante care trebuie discutate şi reiterate: Parteneriatul strategic, aspecte de securitate, NATO şi alocarea a 2% din PIB, relaţia economică aflată în creştere, relaţia pe energie. Vor fi şi discuţii în legătură cu înzestrarea Armatei, faptul că suntem împreună în Afganistan şi chestiuni care trenează, precum Visa Waiver. Aici trebuie să se mişte un pic lucrurile”, a precizat şeful statului.

Programul Visa Weiver
Preşedintele a informat înaintea vizitei că va readuce în discuţia cu preşedintele Trump chestiunea vizelor pentru români. „O să readuc în discuţie şi tehnicienii să caute soluţii. Ca preşedinte al României doresc să pun problema pe masă”, a arătat Iohannis referitor la programul Visa Waiver.

La întâlnirea precedentă, din iunie 2017, subiectul vizelor nu a fost abordat în cadrul discuțiilor oficiale. În schimb, președintele Klaus Iohannis declara la momentul respectiv că este un subiect important pentru români. „Am menționat acest aspect. L-am menționat și în cadrul altor întâlniri, e important pentru noi. Problema vizelor e importantă și probabil că vom avansa în această privință”, declara șeful statului în 2017. De atunci nu s-au mai făcut pași concreți din cauza politicii anti-imigrare a lui Donald Trump.

La ora actuală, cetățenii din cinci state UE, printre care și România, au nevoie în continuare de vize pentru a călători în SUA. Pe listă, alături de România, se mai află Bulgaria, Croația, Polonia și Cipru. În schimb, cetățenii americani nu au nevoie de vize pentru a ajunge în Europa.

Armata și achizițiile din domeniul apărării
Un alt subiect important de pe agenda discuțiilor va fi programul de înzestrare al armatei și alocarea a 2% din PIB pentru apărare. România a fost consecventă în alocarea procentului cerut de președintele american, chiar dacă în unele situații licitațiile au fost blocate și achizițiile întârziate. România se pregătește să cumpere alte 36 de avioane F-16 și există în discuție variantă de a cumpăra avioane noi chiar de la partenerul american. Sunt în grafic programele Patriot și HIMARS.

Citeste si...  Tăriceanu vrea sanse sporite pentru candidatii ALDE si cere schimbarea legii alegerilor locale

De asemenea, înainte de a pleca în SUA, Klaus Iohannis a spus că va discuta cu președintele Donald Trump posibilitatea creșterii efectivului de militari americani din România. „Avem disponibilitatea să găzduim mai multe efective militare în baze de pe teritoriul tării noastre.”, a spus Iohannis.

Și Polonia a negociat recent și a obținut de la partenerul american sporirea prezenței pe teritoriul său cu 1000 de militari.

Cooperarea dintre cele două țări în domeniul apărării este una foarte bună, apreciază șeful statului. De altfel, România și-a mărit efectivele militare din Afganistan în urma unei decizii luate în ultima ședință CSAT.

Securitatea energetică și investițiile americane din Marea Neagră
Probabil cel mai sensibil subiect de pe agenda discuțiilor este reprezentat de dimensiunea energetică. Americanii sunt îngrijorați în legătură cu securitatea energetică în această zonă, de creșterea influenței rusești precum și de profitul firmelor americane din acest sector. Recent, firma americană Exxon a recunoscut că vrea să se retragă total sau măcar parţial din Marea Neagră, prin vânzarea unei participaţii la perimetrul pe care îl are în concesiune cu Petrom. Decizia de investiţii a fost amânată din cauza legislaţiei restrictive. Prin legea offshore sunt descurajate investiţiile, pentru că deducerile sunt restricţionate, iar amortizarea devine problematică. Astfel, Exxon se poate reorienta către noi zăcăminte mult mai mari și mai valoroase descoperite în Cipru.

În acest context, președintele Klaus Iohannis susține că există disponibilitate la nivelul guvernului ”să repare” din greșeli, respectiv să modifice Legea Offshore și Ordonanța 114, care au stârnit nemulțumirea investitorilor americani.

„Americanii sunt permanent îngrijorați că Europa va deveni dependentă de Rusia la importul de gaze.”, a mai spus șeful statului.

Totuși, decizia finală în ceea ce privește modificarea legislației aparține Guvernului sau Parlamentului. Astfel, problema gazelor din Marea Neagră este una de factură guvernamentală.

Iohannis, a doua vizită la Casa Albă
Vizita survine în contextul în care România marchează 30 de ani de la căderea comunismului şi 15 ani de apartenenţă la NATO, nota Casa Albă.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai fost în vizită în Statele Unite în iunie 2017, când a fost primul lider est-european primit la Casa Albă de președintele Donald Trump. Cei doi președinți au avut atunci și o declarație de presă comună susținută pe peluza de la Casa Albă.