După propaganda din campania electorală, situată dincolo de limită justificată, Klaus Iohannis continuă să se implice în politica de partid, încălcând principalul principiu care îi guvernează cu strictețe funcția: echidistanța. In situația politico-economică amenințătoare din România, această manevră poate trezi oarecare simpatie publică, fapt pentru care este pusă în mișcare, însă contribuie din plin la erodarea principiilor constituționale ale statului de drept, cu încălcarea atribuțiilor funcției de președinte, și sub foarte multe alte aspecte. Președintele își atribuie indirect funcția de prim-ministru, de șef al Parlamentului, și în ultimă instanță de conducător absolut al statului.

Acest prim pas al aspirațiilor spre o coordonare în fapt nelegală, care încalcă în formă dovedită regulile democratice, arată un singur aspect și consecințele acestuia: blocaj, totalitarism, centralizarea puterii contra normelor constituționale.

Presupunând că președintele ar fi chiar cel din declarațiile sale publice, privind situația generală, el este primul acreditat să se implice legal-constituțional în găsirea unor soluții, nu a unor contra-soluții. Transformarea funcției prezidențiale în suport pentru ascensiunea favorizată a unui partid, printr-o lovitură publică dată unor reguli care nu duc decât la degenerarea mediului politic, dovește criza implacabilă, întreținută, în care se află România. Chiar dacă ne-am afla pe calea constituirii Republicii prezidențiale, acest fapt nu poate fi asimilat unor modalități de intruziune tipice comportamentului totalitar. De altfel, o Republică prezidențială se dovedește a fi o formulă nu tocmai potrivită pentru România unde, deocamdată, lipsa de inițiativă din societate generează un transfer anormal de încredere și putere spre liderii politici în ipostaza de salvatori absoluți, fiind cunoscut gradul de corupție în care se află.

Citeste si...  Întâiul legumicultor al ţării lucrează grădina... dând indicaţii soţiei!

Politicianismul președintelui Klaus Iohannis reprezintă un risc enorm pentru societatea românească, adăugându-se unei stângi populiste, cât și decontului istoric. Din poziția funcției de mediator responsabil, cu sarcini configurate, Klaus Iohannis vrea mult mai multă putere, situație care nu se poate răsfrânge decât negativ în găsirea unui punct de sprijin pentru democrație. Sub masca unui jucător, președintele se dovedește a fi un destabilizator interesat , nu al PSD-ului, ci al minimei reforme.