Life

Iată cum poţi scăpa de sforăit

Sforăitul dă mari bătăi de cap multor persoane şi mai ales partenerilor conjugali. Un studiu a arătat că aproximativ 50% dintre bărbaţi au probleme cu sforăitul în timpul somnului în timp ce femeile sunt predispuse acestei afecţiuni în proporţie de 25%.

Pentru a putea ameliora această problemă dr. Răducă Stănciulescu, medic primar ORL, șeful secției ORL a Spitalului Elias este de părere că trebuie stabilit un program de somn, dar trebuie evitat şi consumul de alcool şi ţigări înainte de culcare.

„Sforăitul este o afecțiune care apare mai ales în cazul persoanelor care suferă de obezitate, așa că una dintre primele modificări pe care trebuie să le faceți pentru a scăpa de această afecțiune este scăderea în greutate. Un program de somn regulat, renunțarea la fumat și evitarea consumului de alcool înainte de culcare sunt alte aspecte care pot îmbunătăți calitatea somnului”, spune Dr. Răducu Stănciulescu.

Totuşi, aceste sfaturi doar ameliorează afecţiunea iar pentru rezultate de durată este nevoie de efectuarea unei operaţii.

„Deși puțini pacienți acceptă să se opereze, de frica anesteziei sau a unei recuperări mai greoaie, pentru rezultate de durată este necesară cel mai adesea cura chirurgicală”, explică Dr. Raducu Stănciulescu „Intervenția se realizează cu anestezie locală, este rapidă și aproape nesângerandă și nu necesită tamponament nazal. Suferința este minimă. O senzație de obstrucție nazală poate persista circa o săptămână după intervenție, timp în care se folosesc soluții saline pentru toaleta nazală și tablete antiinflamatorii”, a adăugat Dr. Raducu Stănciulescu. Rezultatul final, la circa 1 lună, va fi o respirație ușoară, cu un flux de aer normal la nivelul nasului, atât pe timpul zilei (repaus sau efort), cât și în timpul somnului.

blank