Sport

Halep a înfruntat-o pe Ostapenko la un turneu caritabil, iar letona şi-a confirmat renumele de divă răzgâiată. Simona a avut un aliat de nădejde: „E chimie între voi”

Simona Halep (1 WTA) s-a întâlnit din nou cu Jelena Ostapenko (6 WTA), de această dată într-un cadru mult mai relaxat, cele două rivale punând umărul la strângerea de fonduri în scop caritabil.

Halep (26 de ani) şi Ostapenko (20 de ani) s-au înfruntat miercuri dimineaţă la „Tennis With The Stars”, un turneu organizat în California pentru a-i sprijini pe copiii cu autism. Fondurile obţinute vor merge în conturile unei fundaţii, evenimentul meritând toţi banii. Duelurile de pe teren au fost presărate cu glume, iar Ostapenko a arătat că se complace în postura de fată răsfăţată, jucând cu ochelari de soare.

blank

Meciul a fost unul de dublu-mixt, iar Simona a făcut echipă cu o mare speranţă a tenisului american, Francis Tiafoe (20 de ani, 64 ATP).

Jelena a avut tot un partener de-al casei, pe Steve Johnson (28 de ani, 52 ATP), dar cei doi au fost eclipsaţi de Halep şi Tiafoe. Românca s-a înţeles excelent cu coechipierul ei, alături de care s-a amuzat în multe momente. Fanii de pe Twitter au reacţionat imediat: „E chimie între voi!”.

blank

Halep a fost numai zâmbet, semn că sportiva din Constanţa nu mai simte dureri la picior, aşa cum a păţit la Doha. Ea va debuta în noaptea de vineri spre sâmbătă la Indian Wells, împotriva câştigătoarei meciului dintre Kristyna Pliskova (Cehia) şi Ying-Ying Duan (China).

blank

blank