Actualitate, Stiri

Ha, ha, ha… Mai e unul! Un fiu!

Ha, ha, ha… Mai e unul! Un fiu!

blankParcă suntem într-un film de Sergiu Nicolaescu – nu ştiu pe care să îl dau acum exemplu – şi aşteptăm să apară personajul principal ca să pună capăt, printr-un artificiu, printr-un cartuş, printr-o explozie, prin ceva, intrigii care tot curge pe ecran! Şi curge! Şi curge! Mai e un fiu! La Scorniceşti! Să trăiască. La mai mare. La mai mulţi, adică. Daţi un pronostic? Până la câţi ziceţi că ajungem? Batem suta, ca să ştim o treabă sau rămânem la un 10, aşa, mai modest? Bre, nea Sergiule, cum nu ne laşi ‚mneta să ne tragem sufletul, nici când eşti mort! Numai într-o acţiune ne ţii! Stai un pic şi iar strigi: „Motor!”. Şi iar: „Motor!”. Îţi faci un ultim rol cu răbdarea noastră. Te joci cu inimile noastre, maestre. Vrei să ne ţii tot într-o fibrilaţie… Bine, aşa să fie atunci. Noi, probabil, revenim cu un Update, nu mai scriem o ştire întreagă. Ca la votare, când cu numărătoarea voturilor… A mai crescut cu atât, a mai marcat unul, înregistrăm o creştere… Oricum, sora lui Sergiu Nicolaescu spune că, dacă se dovedeşte că vreunul dintre cei care apar ca ciupercile după ploaie este nepotul ei, îl recunoaşte şi îl primeşte în familie! Îl pune la masă, îl culcă în pat… Dar, desigur, cu teste ADN, cu patalama de la doctori… Nu aşa, care cum se trezeşte, e trecut pe generic… asta, în buletin ca Nicolaescu… Nu ştiu ce să fac: să mă bag şi eu? Dacă e la liber şi nu zice nimeni că ai nevoie de medicamente, parcă aş umfla lista… Vedem. Vedem… Care mă susţii, te am în vedere. N.M.   

blank