Guvernul Orban a anunțat, miercuri, planul de relansare economică a României, într-un eveniment în aer liber cu zeci de șefi de companii, ambasadori și politicieni.

Vorbim despre proiecte de peste 100 de miliarde de euro care conțin, printre altele, 3000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres și tot atâta cale ferată în următorii zece ani. Investițiile în infrastructură înseamnă 60% din acest document, iar banii folosiți vor fi din fonduri europene, potrivit Executivului.

Anul acesta sunt prevăzute granturi de 3 miliarde de euro pentru companii, precum și măsuri sociale de tipul voucherelor pentru elevii din familii nevoiașe.

Planul de 100 de miliarde de euro pe 10 ani

Am putea construi 20.000 de kilometri de autostradă cu aceşti bani, sau 155 de stadioane ca Arena Naţională.

Klaus Iohannis, preşedintele României: ”Încă de la începutul documentului, Guvernul anunţa că schimbă modelul de creştere economică. Adică nu vom mai fi dependenţi de creşteri de salarii şi pensii, ci trecem pe investiţii, susţinerea firmelor şi digitalizare, atât a administraţiei, cât şi a companiilor”.

În acest fel, salariul creşte organic, nu artificial. Planul e să ajungem la 87% din media UE peste 5 ani, la nivelul la care astăzi sunt Cehia şi Italia.

Ludovic Orban, premierul României: ″În prima fază banii vor merge la companii prin granturi de urgenţă pentru revenirea de după criză. 50.000 de SRL-uri care nu au angajaţi, indiferent de domeniu, primesc câte 2.000 de euro împrumut nerambursabil. Firmele cu planuri de investiţi sunt susţinute cu până la 200.000 de euro, bani pentru producţie, achiziţie de utilaje sau reconversie economică.

Citeste si...
România va avea magazine de stat, la concurenta cu hipermarketuŕile

Apar ca noutate banii pentru studenţi – 40.000 de euro pentru o firmă creată de un student care angajează două persoane şi până la 100.000 de euro pentru 5 angajaţi noi. Cheltuielile cu digitalizarea firmelor pot fi şi ele decontate prin astfel de granturi. Diverse scheme de ajutor şi investiţii sunt de asemenea anunţate – de exemplu pentru angajaţii în sistem telemuncă firmele primesc câte 500 de euro de salariat pentru echipamente IT.

Planul are şi măsuri sociale: voucherele de 360 de lei pentru rechizite, îmbrăcăminte şi încălţăminte, pentru 400.000 de elevi din familii fără posibilităţi şi vouchere de masă caldă pentru pensionari cu venituri sub salariul minim.

Deşi nu este dat un termen limită pentru cei 400 de kilometri de autostrăzi şi drumuri aflate acum în şantier, Planul prevede un număr uriaş de kilometri de drumuri moderne. Peste 3 mii până în 2030, care vor înseamnă conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României.

Guvernul Orban a anunțat investiţiile în spitale şi cele în şcoli sunt şi ele ambiţioase, cu mii de clădiri propuse spre modernizare sau construcţie de alte grădiniţe, mai ales în zonele aglomerate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.