Sport, Stirea Zilei, Stiri

Glorioasă! Simona Halep va urca pe locul 9 în clasamentul WTA, după victoria de la Doha

Halep: „E cel mai mare turneu pe care l-am câştigat”

simona

Jucătoarea de tenis Simona Halep, ocupanta locului 10 în clasamentul WTA, va urca pe poziţia a noua datorită victoriei de duminică, din finala turneului de la Doha, informează wtatennis.com.

„Halep va urca de pe locul 10 pe locul 9 în clasamentul WTA, un pas mai aproape de a deveni cel mai bine clasată româncă din istoria WTA – în prezent este a treia, după Irina Spîrlea (care a ajuns până pe locul 7) şi Virginia Ruzici (care a fost locul 8)”, notează sursa citată.

Simona Halep, cap de serie numărul 7 şi locul 10 mondial, a câştigat, duminică, turneul de la Doha (Qatar), înregistrând al şaptelea să succes în circuitul WTA şi primul la o competiţie de categorie Premier 5.

Halep a învins-o în finală, cu scorul de 6-2, 6-3, după o oră şi şase minute de joc, pe sportiva germană Angelique Kerber, cap de serie numărul 6 şi locul 9 WTA. Românca s-a mai impus la Doha în faţa sportivelor Kaia Kanepi (locul 27 mondial, turul 2), Annika Beck (55 WTA, turul 3), Sara Errani (7 WTA, sferturi de finală) şi Agnieszka Radwanska (4 WTA, semifinale).

„A fost o săptămână uau pentru mine. O felicit pe Angelique, este o jucătoare foarte bună. Acum am mai multă încredere în mine, e cel mai mare turneu pe care l-am câştigat. Eu mă bucur de fiecare moment pe teren, îmi place tenisul şi să mă aflu aici”, a spus Halep.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, a înregistrat al şaptelea său succes în circuitul WTA şi primul la o competiţie de categorie Premier 5.

Potrivit wtatennis.com, românca s-a impus pentru prima dată în faţa a trei jucătoare din Top 10 la acelaşi turneu. Simona Halep a mai câştigat în circuitul WTA turneele de la Nürnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, toate şase în 2013.

Turneul de la Doha, dotat cu premii de 2.440.070 de dolari, este primul de categorie Premier 5 câştigat de Halep. Pentru acest succes, Simona Halep a obţinut 441.000 de dolari şi 900 de puncte WTA.

 

 

blank