GCS anunţat 4.761 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, numărul total al cazurilor de COVID-19 ajungând la 205.793. În ultimele 24 de ore a fost prelucrate 33.843 de teste. De asemenea, s-au înregistrat şi 73 de decese, bilanţul fiind de 6.318. În prezent, 787 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă. În Bucureşti, incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile raportate la mia de locuitori a crescut la 3,35. În Bucureşti sunt 708 cazuri noi, în Timiş – 296, Iaşi – 266.

GCS anunţat 4.761 de cazuri noi de COVID, în 24 de ore

”Până astăzi, 24 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 205.793 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 147.932 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate GCS a anunţat 4.761 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, indică datele transmise sâmbătă.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori a ajuns în Bucureşti la 3,35. În alba, acest coeficient are valoarea 3,67, în Cluj – 3,33, în Harghita – 3,28. Sălajul, cu un coeficient de 2,93, se apropie şi el pragul de 3.

GCS anunţat 4.761 de cazuri noi de COVID, în 24 de ore
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.009 persoane au fost reconfirmate pozitiv.Până astăzi, 6.318 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 23.10.2020 (10:00) – 24.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (49 bărbaţi şi 24 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 24 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.307. Dintre acestea, 787 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.036.643 de teste. Dintre acestea, 33.843 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.931 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 13.912 la cerere.

Pe teritoriul României, 37.650 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 23.178 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 51.139 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 51 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.849 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 971 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 5.889 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 789.082 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate vineri 4 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 6.851 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican şi Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.


Citeste si...
Alexandru Rafila: Se redeschide România în luna mai?