Actualitate, Featured

Victorie a Inspecției Judiciare în fața CSM-ului în instanță. Ce au decis judecătorii

Inspecția Judiciară (IJ) este un pion cheie în aceste zile învolburate din zona justiției. Astăzi a obținut o victorie mare împotriva Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în instanță obligând Plenul Consiliului să emită o hotărâre de organizare a unui concurs de inspectori judiciari.

DNA propune valoarea pragului pentru abuzul în serviciu
Iată minuta Deciziei de azi a Curții de Apel București:

Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea. Obligă pârâtul CSM la emiterea unei hotărâri, de către Plenul său, prin care să soluţioneze cererea privind organizarea concursului pentru numirea în funcţie a unor inspectori judiciari. Cu rec. în 15 zile de la com. Rec. se depune, sub sancţiunea nulităţii, la CAB – S a VIII a CAF. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.07.2017.
Document: Hotarâre 2782/2017 03.07.2017

Potrivit informațiilor noastre Inspecția Judiciară se confruntă cu o acută lipsă de personal în acest moment și se va confrunta cu o situație dramatică din octombrie atunci când vor înceta unele mandate.

De altfel în analiza propunerii Ministerului Justiției de efectuare a controalelor la cele doua parchete (Parchetul General și DNA) s-a avut în vedere aspectul resurselor umane din Inspecția Judiciară.

IJ a făcut mai multe propuneri de suplimentare a numărului de posturi având în vedere ca 50 de inspectori verifică activitatea a peste 7000 de magistrați.

În plus toate astea vin pe fondul demersurilor CSM de a prelua competenta de organizare a concursurilor la Inspecția Judiciară.
Inspecția Judiciară este un organism autonom în cadrul CSM.

blank