Liviu Dragnea se va prezenta pe 8 ocombrie din nou în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul angajărilor ilegale de la CJ Teleorman! Se vor judeca recursurile inițiate atât de DNA și de Liviu Dragnea. Toni Neacșu, fostul avocat al Bombonicăi Prodana, a declarat la România TV că va reprezenta un al inculpat din dosar.

Președintele completului care va da decizia definitivă în dosarul DGASPC Teleorman, în care este judecat Liviu Dragnea, este Iulian Dragomir, ceilalți patru judecători fiind Simona Cristina Neniţă, Daniel Grădinaru, Florentina Dragomir și Lavinia Lefterache.

Într-o intervenție telefonica la România Tv, Neacșu a declarat că ” Există această problemă a componenței completului decis, unde cred că avocații vor avea la dispoziție câteva măsuri tehnice pe care să le invoce. Eu o să dau puțin din casă, având în vedere că o să fiu avocat în dosar pentru o altă persoană. Din punctul meu de vedere, modalitatea de constituire a completului de cinci poate fi atacată, iar eu cel puțin pentru clienta mea o voi face”.

Citeste si...  Florin Călinescu îl distruge pe Liviu Dragnea: 'Erdogan a creat o astfel de monstruozitate'