Soni avea peste 350 de kilograme
Unul din cei mai mari porci din România, cu o greutate de peste 350 de kilograme, a fost sacrificat zilele acestea la ferma din Bihor în care a fost crescut. O parte din preparatele rezultate din porc, sacrificat la un han din Oradea, va junge la persoanele nevoiaşe din oraş.
„A ajuns atât de mare pentru că mânca mai toată ziua”, a declarat, pentru presa locală, îngrijitorul de la fermă care a crescut animalul.
După ce porcul a fost tăiat şi pârlit, carnea lui a ajuns pe mâna bucătarilor: „Suncile şi slănina le punem cu sare, restul pregătim. Din ficat, din cap şi din plămâni facem caltaboş. Tobă facem cu usturoi, cu piper şi cu boia”.