International, Stiri

Eurovision 2015: Finala va avea loc pe 23 mai, în Austria.

Finala ediţiei de anul viitor a Eurovision Song Contest se va desfăşura pe 23 mai, în Austria, potrivit unui anunţ postat pe site-ul oficial al concursului.

conchita_wurst_46586600

Prima semifinală a Eurovision 2015 va avea loc marţi, 19 mai, cea de-a doua semifinală se va desfăşura joi, 21 mai, iar marea finală este programată pentru sâmbătă, 23 mai, potrivit unei decizii luate de organizatorii evenimentului, European Broadcasting Union (EBU) şi ORF, radiodifuzorul public austriac, informează Mediafax.ro.

Organizatorii evenimentului nu au stabilit încă oraşul austriac în care se va desfăşura Eurovision 2015. Pentru a fi gazdă a acestei competiţii se luptă oraşele Viena, Graz şi Innsbruck, potrivit unui anunţ recent al ORF.

Eurovision Song Contest 2015 se va desfăşurat în Austria după ce ediţia de anul acesta a concursului a fost câştigată de Conchita Wurst, cu piesa „Rise like a Phoenix”.

blank