International, Stiri

Erdogan ameninţă că va interzice Twitterul în Turcia

UE condamnă ameninţarea premierului turc

erdogan-turcia

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan, implicat într-un scandal politico-financiar, a ameninţat joi că va interzice Twitterul în ţara sa, după ce înregistrări ale unor conversaţii telefonice au fost postate pe această reţea de socializare.

„Vom elimina Twitterul. Nu-mi pasă de ce ar putea să spună comunitatea internaţională”, a afirmat Erdogan în faţa a mii de susţinători adunaţi la un miting electoral organizat cu zece zile înainte de alegerile municipale din 30 martie. „Vor vedea forţa Turciei”, a adăugat el.

„Aceasta nu are nimic de a face cu libertăţile”, a insistat şeful Guvernului turc. „Libertatea nu permite intruziunea în viaţa privată (…) sau spionarea secretelor de stat prin aceste mijloace”, a continuat el.

Începând din decembrie, un scandal de corupţie vizează mai mulţi apropiaţi ai premierului turc, care conduce ţara încă din 2002.

Conversaţii telefonice care îl pun pe Erdogan direct sub semnul întrebării în afacerile de corupţie sunt publicate pe Internet încă de la începutul lunii martie.

În aceste convorbiri, a căror autenticitate nu a fost stabilită definitiv, premierul îi cere fiului său să ascundă sume mari de bani sau evocă un comision considerat insuficient, plătit de un grup industrial.

Aceste interceptări, considerate drept o „înscenare” de către Erdogan, au stârnit furia opoziţiei, care a organizat manifestaţii în marile oraşe ale ţării pentru a-i cere demisia.

„Nu vom mai permite aşa ceva”, a dat asigurări, joi, Erdogan. „Vom lua rapid aceste măsuri (de interzicere). Securitatea ţării mele este în joc”, a adăugat el.

La începutul lunii, şeful Guvernului islamo-conservator a ameninţat deja că va interzice YouTube şi Facebook în Turcia. În plină campanie electorală, el a promis să plece din politică dacă partidul său nu va câştiga alegerile municipale din 30 martie, care au valoare de test pentru regimul său.

Comisarul european pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes, a criticat în cursul nopţii de joi spre vineri ameninţarea premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, în privinţa blocării accesului la Twitter în Turcia.

„Interzicerea (reţelei de socializare) Twitter în Turcia este fără fundament, inutilă şi laşă”, a afirmat comisarul european. „Poporul turc şi comunitatea internaţională o vor considera ca fiind o cenzură”, a anunţat ea, pe contul său de Twitter.

 

blank