Vă mai amintiţi dacă se trăia mai bine pe vremea lui Ceauşescu?

  eds (4)

Din categoria argumente „pro”, potrivit cărora era mai bine în epoca comunistă în România, iată câteva elemente pomenite deseori de părinţii şi bunicii noştri:

Pe vremea lui Ceausescu, locurile de muncă erau asigurate pentru toată lumea, în funcţie de pregătirea fiecăruia. Au existat cazuri când oameni fără serviciu au fost luaţi de pe stradă şi angajaţi în câmpul muncii. Aşadar, nu era şomaj;

Într-o proporţie covârşitoare, în perioada Ceauşescu nu exista problema locuinţelor pentru populaţie. Se construia într- un ritm susţinut, iar din moment ce erai angajat, oportunitatea obţinerii unei locuinţe era aproape garantată. Garsonieră pentru o persoană, apartament cu două camere pentru tinerii căsătoriţi, care – ulterior – pe măsura măririi numărului de membri ai familiei, se putea transforma într-un apartament cu 3 camere;

Securitatea individului era mult mai bine asigurată faţă de ziua de azi. Se fura mult mai puţin, numărul jafurilor sau al crimelor era sensibil mai mic faţă de cel actual, iar atunci când se întâmpla aşa ceva, foarte puţini erau cei care ştiau de existenţa acestor fărădelegi. Populaţia era “protejată” în acest fel, lăsând impresia că statul are grijă de cetăţean. De acolo şi expresia folosite de mămică: „Ai grijă  ce faci, că vine miliţianu!”

Aproape toate obiectivele majore ale industriei şi infrastructurii României s-au realizat pe vremea aceea: Transfăgărăşanul, tunelul de la Bumbeşti-Livezeni, autostrada Bucureşti- Piteşti, metroul bucureştean ,Canalul Dunăre – Marea Neagră, sistemul hidroenergetic, centrala atomoelectrică de la Cernavodă, marile combinate siderurgice, sisteme de irigaţii, şantiere navale, reţeaua electrică, reţeaua feroviară etc.

eds (3)

Una din marile realizări ale “epocii de aur” a fost inaugurarea metroului bucureştean, pe 16 noiembrie 1979, în prezenţa Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu

Sistemul de pensii era foarte bine pus la punct, cumulul pensiilor fiind rezonabil pentru orice persoană, care îşi putea asigura, astfel, o bătrâneţe liniştită financiar. În plus, statul suporta o foarte mare parte din costul utilităţilor (lumină, apă, telefon, gaze, întreţinere), spre deosebire de ziua de azi, în care aceste facturi îngroapă cetăţeanul cu un venit mic.

Concediile erau, în multe cazuri, asigurate de angajator. Practic, statul acorda – prin fabrici şi întreprinderi – bilete gratuite sau foarte ieftine, în staţiunile din România, unde omul de rând se putea duce, împreună cu familia, în timpul concediilor.

Sistemul de învăţământ era gratuit, iar şcoala era un reper în viaţa copiilor şi a familiei. Spre deosebire de ziua de azi, înainte de 1989 copiii învăţau carte, profesorii ştiau să predea, aşa că nivelul intelectual al celor care terminau o unitate de învăţământ era mult mai ridicat decât e acum.

Sistemul de sănătate era gratuit. Statul se obliga prin lege să asigure îngrijirea cetăţeanului, costul consultaţiilor sau al spitalizărilor fiind suportat de sistem.

În primăvara lui 1989, Ceauşescu a reuşit plata întregii datorii externe a României, cifrată la circa 10 miliarde de dolari, spre deosebire de guvernanţii de azi, care se tot împrumută de la străini.

Sistemul lui Ceauşescu nu permitea propagarea, decât la scară foarte redusă – cu precădere în rândul studenţilor străini – a reţelelor de distribuţie a drogurilor.

Citeste si...
Elev drogat, găsit inconştient în toaleta şcolii.