Actualitate, Featured

Dumitru Dobrev, consilierul USB care a votat de două ori în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti va demisiona

Consilierul general al Uniunii Salvaţi Bucureştiul, Dumitru Dobrev care a votat în locul lui Nicuşor Dan la ultima şedinţă de Consiliu General al Municipiului Bucureşti, a anunţat că va demisiona, luni, din funcţia de consilier general.
”Luni dimineaţă îmi depun demisia din funcţia de consilier general în CGMB. Îmi pare foarte rău că am afectat imaginea USB şi le cer încă o dată scuze colegilor mei pentru cele întâmplate. De asemenea, luni îmi voi prezenta în scris demisia din funcţia de vicepreşedinte USB şi de preşedinte al filialei USB Sector 4″, a scris Dumitru Dobrev pe Facebook.

Dumitru Dobrev a spus că a votat în locul lui Nicuşor Dan „dintr-un mimetism prostesc” şi că îşi pune mandatul de consilier la dispoziţia Comisiei de etică a USB.

„Contextul a fost următorul: spre sfârşitul şedinţei de Consiliu de joia trecută, se votau membrii consiliilor de administraţie de la diverse instituţii, în special spitale. Trecuse faza votului secret (pentru nominalizaţii în CA) şi acum trebuiau votate hotărârile ca atare, prin urmare, un vot formal. Conveniserăm în USB că votăm ‘pentru’. La momentul respectiv, Nicuşor ieşise pentru câteva minute din sală, iar votul nu se închidea, în sensul că în sistemul electronic de vot apăreau 49 de voturi din 50 de prezenţi. De la prezidiu se făcea presiune că nu se închide votul”, a precizat Dobrev, vineri, pe Facebook.

El a adăugat că o consilieră de la un alt partid votase, de asemenea, în locul cuiva de la prezidiu.

Imaginile cu Dumitru Dobrev votând la două mâini au fost prezentate la Antena 3, după ce consilierul general ALDE Ion Valentin Voicu le-a publicat pe Facebook

blank