Politic

DOSARUL REVOLUTIEI A FOST CLASAT!

mihaela-revolutie 2Decicia nu este definitivă şi poate fi atacată la ÎCCJ.

În momentul de faţă, procurorii militari Marian Tudor, Codruţ Mihalache şi Claudiu Culea au hotărât clasarea dosarului Revoluţiei Române. Astfel, nimeni nu va mai fi tras la răspundere pentru cei peste 1000 de morţi şi alţi peste 3000 de răniţi. Printre motivele de închidere a dosarului Revoluţiei s-au enumerat: s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, există autoritate de lucru judecat, faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, a intervenit amnistia.

Context: În dosarul Revoluției, cercetările au început încă din decembrie 1989. Inițial, au fost câteva mii de dosare. O parte dintre ele, individuale, au fost soluționate pe parcursul anilor, însă alte 2000 au fost unite apoi sub umbrela unui singur caz care a trecut în competența procurorilor de la Parchetul General. De aproape trei ani, cazul era sub monitorizarea Curții Europene a Drepturilor Omului, care a dat mai multe condamnări împotriva statului român în urma plângerii rudelor unor victime sau a plângerii unor oameni care au fost răniți la Revoluție. În 2013, Parchetul General s-a angajat față de CEDO și a prezentat un calendar estimativ al pașilor ce urmau să fie făcuți. Acest angajament a fost însă depășit.

blank