Actualitate, Stiri

Dosarul lui Radu Mazăre privind retrocedări ilegale de terenuri, amânat

Judecătorii de la Curtea de Apel București au amânat pentru 16 septembrie dezbaterile în dosarul în care primarul Constanței, Radu Mazăre, este acuzat de retrocedări ilegale de terenuri.

deschidere_radu_mazare_71800800_71650700_31911400_78619100

La termenul de marți al procesului, mai mulți avocați au cerut amânarea dosarului pe motiv că nu au luat la cunoștință de obiecțiunile ridicate de DNA față de raportul de expertiză.

„Expertiza efectuată de expertul desemnat de către instanță scrie că eu și toți cei acuzați nu am retrocedat și nu am vândut nici un metru pătrat din domeniul public al statului, așa cum acuză DNA, care îmi pune un prejudiciu de 80 milioane de euro”, a declarat Radu Mazăre.

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea și atribuirea nelegală a unor întinse suprafețe de teren intravilan din Constanța, Mamaia, plajă și faleză.

Potrivit DNA, prin faptele săvârșite de cei 37 de inculpați s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanța.

blank