Actualitate, Featured

Doi din cei trei turiști dispăruți în Făgăraș sunt morți. Căutările continuă pentru cel de-al treilea

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, Sabin Cornoiu, a declarat, marţi seara, pentru MEDIAFAX, că doi dintre cei trei turişti care au dispărut de şase zile în Munţii Făgăraş sunt morţi. Despre al treilea nu există deocamdată informații, iar salvamontiștii îl caută în continuare.

„Doi sunt sigur morţi. Până nu îl găsim pe al treilea, nimeni nu poate spune că şi el e mort. Îl căutăm”, a spus Cornoiu.

 

„Daca vremea e bună şi permite zborul elicopterului, vor fi duse în munte două echipaje de salvatori care vor interveni pentru recuperarea celor două trupuri, identificate relativ aproape, dar pe văi diferite. Salvatorii vor încerca miercuri dimineaţa să ajungă la ele şi să le transporte în locuri de unde ar putea fi recuperate prin trolii din elicopter. Derularea acţiunii depinde de starea vremii, dacă aceasta va permite zborul şi apoi de condiţiile concrete din teren, respectiv riscul de producere de noi avalanşe. Vor interveni nouă salvamontişti din Sibiu şi din Braşov”, a mai spus Cornoiu.

Primul turist a fost localizat pe Valea Sâmbetei, la peste 2000 metri altitudine, iar al doilea

blank