Actualitate

DNA a dat lovitura de gratie in MAI

Doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au fost reţinuţi, joi, pentru 24 de ore, de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Este o nouă lovitură dată de DNA în MAI. Cei doi polițiști spuneau că au influență asupra unor procurori.
 
DNA a dat lovitura de gratie in MAI
 
Comisarul şef Paul Tablan, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, a declarat că respectivii agenţi de poliţie lucrează în cadrul biroului de Investigaţii Criminale, iar faptele de care sunt acuzaţi ar fi fost comise în perioada 2010 – 2014.
 
‘Există mai mulţi denunţători în ceea ce îi priveşte pe cei doi agenţi de poliţie reţinuţi astăzi. Sunt acuzaţi că ar fi promis denunţătorilor că vor interveni pe lângă procurori pentru a le obţine soluţii favorabile’, a declarat comisarul şef Paul Tablan, inspectorul şef al IPJ Neamţ.
Potrivit sursei citate, reţinerea celor doi agenţi de poliţie s-a făcut în urma audierii lor la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie, fără a fi efectuate percheziţii domiciliare sau în biroul unde lucrează aceştia.
blank