Actualitate, Featured

Din 10 iulie PFA-urile și firmele pot accesa bani europeni pentru producție alimentară și sucuri…

Începând din 10 iulie, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile, dar și grupurile de producători vor putea solicita ajutor financiar nerambursabil pentru înființarea sau modernizarea unor unități de producție alimentară, precum fabrici de lactate, producția de sucuri naturale, carmangerii și abatoare, unități de procesare a mierii de albine. Ajutorul nerambursabil poate reprezenta cel mult 50% din valoarea investițiilor realizate și este încurajată crearea unor lanțuri alimentare complete: de la colectarea materiei prime și până la comercializarea produselor obținute prin intermediul unor magazine proprii sau prin intermediul unor magazine on-line.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) lansează în data de 10 iulie prima sesiune anuală de depunere a cererilor de finanţare pentru submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea / marketingul produselor agricole” și submăsura 4.2a „Investiții în procesarea / marketingul produselor din sectorul pomicol”.

Bugetul disponibil pentru cele două măsuri este de 120 de milioane de euro, 60% din aceste fonduri fiind alocate pentru înființarea unor noi unități de procesare a produselor agricole și pomicole, iar 40% din buget având ca destinație dezvoltarea și modernizarea unităților existente.
Sesiunea de depunere a proiectelor va fi deschisă în perioada 10 iulie – 30 septembrie 2017, punctajul minim necesar pentru înscrierea cererii de finanțare în cadrul aplicației electronice fiind descrescător, diferit pentru fiecare lună, încurajându-se în acest fel contractarea unor proiecte cu punctaje superioare.

În cadrul acestor linii de finanțare se pot finanța idei de afaceri precum:
centre de colectat lapte;
fabrici de lactate și brînzeturi;
abatoare și carmangerii;
fabrici de sucuri naturale;
fabrici de gemuri și compoturi din fructe;
fabrici de producție a legumelor murate;
fabrici de sosuri, paste obținute din legume;
fabrici de procesare a mierii de albine.
Sprijinul acordat prin aceste două submăsuri, va contribui la:
înfiinţarea sau modernizarea unităţilor de procesare şi comercializare;
înființarea, extinderea și modernizarea de rețele locale de colectare, recepție, depozitare, condiționare, sortare
crearea sau modernizarea unor capacități de ambalare a produselor procesate;
îmbunătățirea controlului intern de calitate și respectarea standardelor europene pentru comercializarea produselor agro-alimentare;
promovarea investiţiilor pentru producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile;
creşterea numărului de locuri de muncă.
Sunt eligibile inclusiv persoanele fizice autorizate și grupurile de producători
Depunerea proiectelor se va realiza on-line pe aplicației on-line disponibilă pe site-ul AFIR.

blank