Actualitate, Featured

DIICOT, către Tonel Pop: Cauza are 16 volume, 6 dintre ele aflandu-se la instanță

Noul avocat al familiei Melencu a declarat că în dosarul Caracal pot fi studiate doar 7 volume, însă DIICOT se apără și spune că în dosar sunt 13 volume, șase fiind la instanță.

DIICOT reacționează după ce avocații familiei Melencu au acuzat că au putut studia doar șapte volume din dosarul „Caracal”, iar în acestea nu sunt probe despre răpirea Luizei. Potrivit DIICOT, în dosar sunt 13 volume, șase fiind la instanță.

DIICOT a transmis, luni, că avocatului Carmen Obârșanu, unul dintre avocații care reprezintă familia Melencu, i s-a adus la cunoștință, vineri, faptul că va putea studia doar primele 7 volume din dosarul „Caracal”..

„La data de 15.11.2019, doamnei avocat Carmen Obârșanu i s-a adus la cunoștință faptul că va putea studia doar primele 7 volume din dosarul Caracal, până când restul dosarului se va întoarce de la instanță. Acesta se va află la Tribunalul București până când judecătorul de drepturi și libertăți va motiva decizia de menținere a măsurii arestului preventiv din data de 15.11.2019”, arată DIICOT.

Reacția DIICOT a venit după ce ambii avocați ai familiei Melencu, respectiv Carmen Obârșanu și Tonel Pop au susținut că nu există probe în dosar și că Gheorghe Dincă ar putea fi eliberat.

Luiza Melencu a dispărut în luna aprilie, după ce s-a urcat într-o mașină de ocazie.

În acest caz, Gheorghe Dincă, în prezent arestat preventiv, a spus că atât pe Luiza Melencu, cât și pe Alexandra Măceșanu, le-a ucis.

blank