DIICOT a preluat cazul semafoarelor care ar fi fost accesate ilegal în Bucureşti, fiind deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi alterarea integrităţii datelor informatice, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii Companiei Municipale Management Trafic Bucureşti, operator al sistemului de semaforizare din Capitală, au depus pe 29 decembrie o plângere penală, pe motiv că au avut loc accesări ilegale ale echipamentelor, cu potenţiale consecinţe deosebit de grave.DIICOT au declarat că dosarul a fost preluat la data de 31 decembrie 2018.

„Mai exact, s-a constatat că au fost deschise dulapurile care conţin automatele de dirijare dintr-o intersecţie (deşi acestea au sisteme de siguranţă) şi au fost introduse alte diagrame decât cele autorizate (care stabilesc timpii pentru culorile roşu şi verde ale semafoarelor şi trecerilor de pietoni)”, se arăta într-un comunicat al PMB, menţionându-se că, dacă echipele de intervenţie ale companiei municipale nu interveneau cu promptitudine, exista un risc ridicat de producere a unor accidente rutiere deosebit de grave, deoarece semafoarele ar fi putut afişa culoarea verde din toate direcţiile.

Citeste si...  Iată cum a jignit-o Orban președintele PNL pe Viorica Dăncilă

Primăria Capitalei mai susţinea că, după prima accesare a dispozitivului de la trecerea de pietoni din faţa Policlinicii Titan din data de 28 decembrie, situaţia a fost remediată rapid iar sistemul a fost verificat din punct de vedere tehnic, fiind exclusă varianta unei erori. Pe 29 decembrie, a avut loc o nouă accesare, în acelaşi loc, iar semaforul, în loc să urmeze ciclul de culori roşu-verde, a rămas blocat pe culoarea galben intermitent.