Actualitate

Dezvaluiiri despre un om de încredere al lui Băsescu: „Credem că a fost otrăvit”

Doctorul Mohamad Yassin, omul trimis de Băsescu în 2005 să negocieze eliberarea jurnaliştilor din Irak, se află în arest de câteva luni.
Mohamad Yassin
Acesta a fost arestat pentru că ar fi cerut bani pentru eliberarea lui Omar Hayssam. Acum, avocatul lui Yassin afirmă că doctorul ar fi fost otrăvit şi a scăpat la limită.
„Credem că doctorul Yassin a fost otrăvit” a afirmat Tonel Pop, avocatul doctorului, la emisiunea Q&A de la Antena 3.
 
„Nu avem un certificat medical, nimeni nu poate spune cu certitudine. În traducerea care a uitat, sunt două minute, înaintea desfăşurării evenimentelor, când se întâlnesc cei doi fii ai lui Hayssam. Fadel orchestra întreaga operaţiune, deşi niciun serviciu nu era sesizat. Dându-mi seama că Fadel nu este trimisul doctorului Yassin, ci cel care orchestrează operaţiunea în care pomeneşte de poliţişti, de filmări, de tehnică. E înregistrare, nu e o interpretare. Făcând legătura cu starea fizică a doctorului, slăbise 34 de kilograme, nu mai auzea bine, a slăbit într-un mod brusc.
 
Era depresiv, nu mai avea poftă de mâncare, nici nu îşi mai recunoştea fii. Unind această chestiune, că Fadel nu este prietenul sau trimisul doctorului, cu starea de sănătate, că Fadel stătea în aceeaşi cameră cu el, au sugerat această chestie, că este otrăvit. Am cerut o anchetă în acest sens şi să îl scoată pe Fadel din cameră.
 
L-au dus pe doctor la mai mulţi medici, la analize. Are probleme mari cu stomacul, anumite deficienţe. Din punctul meu de vedere, nu a mâncat, dar substanţele pe care le-a îngurgitat i-a ars traiectul. După ce a fost Fadel scos din cameră, în 48 de ore şi-a revenit” a explicat Tonel Pop, care a adăugat că, în toată povestea răpirii din Irak, Yassin este doar o victimă.
blank