Showbiz, Stiri

Dani Oţil a chemat popa să-i facă sfeştanie

Dani Oţil a chemat popa să-i facă sfeştanie

blankProbabil că vine o vreme când, într-un fel sau altul, ne îndreptăm cu toţii ochii către Divinitate, către cele sfinte, către Dumnezeu, către trimişii lor, cum le place preoţilor să se autointituleze, pe pământ. Iată că e şi cazul lui Dani Oţil, care, dincolo de morga afişată cu nonşalanţă pe la emisiuni, a decis să aducă un preot să-i facă o sfeştanie în casă. Desigur, ca să piară duhurile rele – doar n-o fi fiind vorba despre Mihaela Rădulescu, despre care zice târgul că nu i-ar mai fi prea mult în graţii! – să fie bine, să nu fie rău, să fie spor şi pace şi înţelegere în casă. Încântarea lui Dani Oţil este că a găsit un preot „care locuieşte departe de civilizaţie şi e motociclist. Omul foloseşte motocicleta strict pentru a se deplasa, nu pentru concurs”. Având neţărmurită încredere în el, Dani l-a primit în casă şi s-a lăsat, cum a lăsat şi casa, sfinţit cu agheasma pe care preotul a făcut-o la faţa locului, într-o crăticioară adusă de la bucătărie. O avea el gândurile lui cu slujba asta de sfinţire, cu agheasma, cu popa… Sfeştania, după cum se spune în popor, are darul de a vindeca, spori, linişti, oblădui şi, cel mai indicat e să se facă în martie. Dar e primită oricând. N.M.   

blank