Actualitate, Featured

Curajosul Florin Iordache! Fostul ministru a fost în Piața Victoriei să stea de vorbă cu protestatarii

Florin Iordache, fostul ministrul al Justiţiei a afirmat că a fost în Piaţa Victoriei pentru a lua pulsul străzii și pentru a vedea „care este percepţia oamenilor” asupra iniţiativelor de modificare a legislaţiei penale.

”Venind spre casă, eram cu un prieten. Aveam un fes pe cap. Am vrut să vedem și noi care e pulsul. Am trecut printre oameni, colegul meu i-a întrebat. Domne, ce se întâmplă. Și ei au zis: Nu vedeți că nu se mai satură. De ce veniți. Așa e cool, nu vedeți că venim mereu? Aveam fes în cap și fular la gât. Am zis că dacă tot am trecut seara pe la ora 10 am vrut să văd care e pulsul. M-a surprins totala necunoaștere a actelor normative. E un drept constituțional să protesteze, dar măcar să se uite pe actele normative.” a spus Florin Iordache.
În opinia sa, toate problemele apărute în legătură cu modificările aduse legislaţiei penale vor putea fi rezolvate prin dialog, în perioada următoare.

„Am înţeles mesajul public şi de aceea mi-am asumat şi mi-am depus aseară demisia. Fără îndoială, avem nevoie de întărirea statului de drept şi de o justiţie independentă. (…) Este anormal să avem o Românie divizată, este anormal ca atunci când încerci să rezolvi anumite probleme, pentru că, din punctul meu de vedere, hotărârile Curţii Constituţionale sunt obligatorii. Cred că, prin mai mare dialog, aceste probleme vor fi rezolvate, pentru că altfel există imposibilitatea instanţelor să se pronunţe”, a mai spus Florin Iordache.

blank