Politicienii s-ar plâns de mai multe ori că practica scoaterii inculpaţilor în cătuşe în faţa presei este una umilitoare. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) reacţionează şi analizează modul în care persoanele inculpate în diverse dosare sunt scoase în cătuşe din sediile parchetelor şi urcate în dubele poliţiştilor pentru a fi duse în arest, spunând că în alte state nu există „astfel de spectacole”.

maini_cu_catuse_56472100

„Eu m-am preocupat şi am avut deja discuţii. Trebuie să vedem dacă poate să fie un spectacol ceea ce se întâmplă zi de zi şi trebuie să vedem dacă în alte ţări lucrurile stau aşa. După semnalale pe care le primim, inclusiv de la ambasade, nu se fac astfel de spectacole. Prin urmare, trebuie să vedem care este legislaţia, să facem un examen de legislaţie comparată şi să ne punem problema şi noi, chiar dacă putem găsi răspunsuri şi în Legea audiovizualului, dar trebuie oarecum să impunem o regulă pentru ceea ce se întâmplă zi de zi”, este de părere judecătorul Mircea Aron, membru al CSM, citat de Mediafax.

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii nu exclud nici varianta în care vor propune ministrului Justiţiei să reglementeze modul în care sunt scoase persoanele reţinute sau arestate din structurile Ministerului Public.

„Spectacolul nu îl fac procurorii. (…) Trebuie să facem un examen de legislaţie comparată, în aşa fel încât să găsim cele mai bune pârghii ca să mai estompăm fenomenul. Dacă este nevoie de un articol legislativ, o să propunem ministrului Justiţiei să facă un demers în acest sens”, susţine preşedintele CSM, judecătorul Marius Badea Tudose.

Există membri ai Consiliului care sunt de părere chiar că această practică a organelor judiciare încalcă practicile Consiliului Europei.

„În ultima perioadă – şi aici există multe discuţii -, vedem că diverse persoane sunt arestate sau sunt reţinute de către procurori, le vedem cu cătuşe, ceea ce mie mi se pare că încalcă practicile pe care le-a adoptat chiar Consiliul Europei. Au cătuşe ba în faţă, ba în spate şi sunt duşi de la parchet la instanţe. Alte parchete nu fac acest lucru. În momentul în care vin inculpaţii pentru a fi audiaţi, au cel puţin această minimă protecţie pentru inculpaţi şi le asigură un acces şi la venire, şi la plecare din sediul Parchetului. S-ar putea ca pe viitor să avem şi achitări faţă de aceste persoane şi atunci eu îmi pun problema dacă nu cumva la acel moment va trebui să avem o reacţie”, arată, la rândul său, judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Citeste si...  Vezi ce mesaj a transmis Klaus Iohannis romanilor de Pastele Catolic