Costel Busuioc este pomenit la fiecare slujbă în biserica din Ciacova

Se spune că, la naşterea fiecăruia dintre noi, vin, discret, fără să le vadă şi fără să le ştie cei din familie, ursitoarele. Primele două sunt, întotdeauna, conform credinţei populare, mai bune, mai îngăduitoare, mai darnice, mai amabile. Cea de-a treia, aşa se spune în popor, e chitită să strice, să dărâme ce au ursit primele două, să diminueze ce au dat ele din plin, să negocieze, ca la piaţă: îţi dau asta, dar îţi iau asta. Nu se poate şi cu sufletul în rai şi cu slănina în pod. Şi, se pare, dacă îl luăm pe Costel Busuioc, românul care a uimit o Europă cu vocea sa de tenor, că târgul a fost bun: i-a dat sărăcie lucie, dar şi glas dumnezeesc. E drept, nelucrat, nepregătit pentru marile scene de operă ale lumii, ca un diamant neşlefuit, dar deosebit. Poate că mulţi îşi amintesc cum, după multe munci în România, după multe greutăţi, după multă sărăcie, Costel a plecat să fie muncitor în construcţii în Spania, unde, poate dintr-o întâmplare, poate pentru că aşa a fost să fie, a participat la concursul muzical Hijos de Babel. Această emisiune este dedicată emigranţilor şi, la începutul anului 2008, în noaptea de 12 spre 13 martie a fost anunţat câştigător. Costel Busuioc a încheiat atunci un contract cu Casa de discuri Sony BMG, astăzi Sony Music Entertainment. Între timp, succesul de atunci s-a estompat, banii primiţi s-au cheltuit, bogăţia n-a venit. Dar, nu despre asta voiam să vorbim. Ci despre faptul că, la biserica din Ciacova, unde el a cântat în corul bisericesc, este pomenit la fiecare slujbă care are loc aici. Pe de o parte, pentru că el e om bun şi a ajutat pe toată lumea, n-a zis vreodată, când a fost solicitat să facă un lucru, că nu-l face. Pe de alta, pentru că preotul a decis să îl pomenească mereu, ca Dumnezeu să-i audă numele şi să îi schimbe soarta. Căci, da, este şi talentat, şi sărac. Atât de sărac că, nu avea niciodată în buzunar mai mult decât îi trebuia să plătească biletul de autobuz. Lăsa bani acasă, ca să aibă copiii de pâine, dar el nu avea un leu. Iar dacă nu erau bani de biletele de autobuz, Costel o lua voiniceşte, pe jos. De banii destinaţi pâinii copilaşilor nu se atingea. În simplitatea lui de om care se căzneşte să ia examenul de bacalaureat, dar nu trece de 1,50 la Limba şi Literatura Română, ştie că, mai presus de el, care a avut o viaţă îngropată în mizerie cruntă din cauza lipsei banilor, sunt copiii şi trebuie, dacă nu să investească în ei, măcar să nu permită să le lipsească bucata de pâine de pe masă.