Actualitate, Featured

Coronavirusul a lovit la Uzina Dacia

Coronavirusul a lovit Uzina Dacia de la Mioveni Prefectul Judeţului Argeş, Emanuel Soare, afirmă că numărul cazurilor de COVID-19 înregistrate la Uzina nu este îngrijotor

Coronavirusul a lovit Uzina Dacia, în contextul în care în judeţ se fac verificări privind respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 de către agenţii economici.

″Întâlnirea a avut loc în condiţiile în care, în spaţiul public, se vehiculau informaţii conform cărora foarte mulţi angajaţi ai uzinei ar fi infectaţi cu noul coronavirus. Reprezentanţii Dacia i-au prezentat prefectului situaţia epidemiologică de la nivelul fabricilor, precum şi măsurile care s-au luat. Numărul angajaţilor Dacia infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 este mic, situaţia fiind monitorizată atent de către DSP Argeş”, se precizează în comunicatul citat de Agerpres.

Conform sursei citate, prefectul a apreciat profesionalismul cu care conducerea uzinei Dacia tratează problema verificării permanente a măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

“Uzina Dacia este un exemplu de bune practici în domeniul identificării de măsuri eficiente de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi poate fi un model de urmat pentru alţi agenţi economici şi instituţii din ţară. Măsurile de prevenire sunt impecabile, se verifică permanent respectarea lor, se analizează situaţiile apărute şi sunt căutate permanent soluţii noi. Nu există focare importante în cadrul uzinei, majoritatea cazurilor neavând legătură între ele, putând fi puse, cel mai probabil, pe seama răspândirii comunitare a virusului”, a declarat prefectul.

Emanuel Soare a precizat că au fost discutate modalităţi de eficientizare a măsurilor de prevenire care trebuie avute în vedere atât în interiorul fabricilor, cât şi în exteriorul acestora, în spaţiile în care se organizează transportul lucrătorilor, pentru evitarea aglomerărilor şi păstrarea distanţei fizice.

“Direcţia de Sănătate Publică este în contact permanent cu conducerea şi medicii uzinei Dacia, situaţia fiind monitorizată constant. Am reiterat importanţa intensificării campaniilor de conştientizare a angajaţilor cu privire la respectarea, cu stricteţe, a tuturor măsurilor de prevenire, atât în timpul programului de lucru, cât şi în timpul liber, evitându-se, cu orice preţ, expunerea inutilă la riscuri suplimentare de infecţie cu virusul SARS-CoV-2”, a mai spus prefectul.

În judeţul Argeş s-au înregistrat, de la începutul pandemiei şi până joi, 1.653 de cazuri de COVID-19, iar 77 de persoane au murit, potrivit datelor comunicate de Instituţia Prefectului. În prezent, în spitale sunt internaţi 392 de pacienţi, dintre care 17 la terapie intensivă.


blank