Actualitate, Stiri

Contradicţii în plângerea lui Mircea Băsescu

pppp

Căpăţână recunoaşte că a primit bani de la familia lui Bercea Mondial

Publicaţia sursazilei.ro a prezentat luni, 2 iunie 2014, în exclusivitate încheierea prin care Tribunalul Constanţa a decis vineri, 30 mai 2014, arestarea preventivă a lui Marius Constantin, ginerele interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru presupusa şantajare a lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu. În cuprinsul încheierii este prezentat cum s-ar fi desfăşurat evenimentele, însă există o precizare extrem de interesantă. Şi anume, faptul că există indicii că s-ar fi dat bani pentru eliberarea lui Bercea Mondial. 

Astfel, potrivit încheierii, procurorii DNA au menţionat că la dosar există filmarea unei întâlniri între rudele lui Bercea Mondial, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, cel care ar fi intermediat şpaga de 600.000 de euro pentru eliberarea interlopului. Întâlnirea a fost înregistrată de lucrătorii DGA Constanţa, iar din discuţiile purtate rezultă existenţa unor indicii potrivit cărora s-ar fi dat bani pentru eliberarea lui Bercea. Cu toate acestea, DNA pretinde că banii ar fi fost opriţi de Marian Căpăţână, care i-ar fi folosit pentru o afacere, scrie luju.ro.

Iată ce se precizează în cuprinsul încheierii de arestare a ginerelui lui Bercea Mondial, în legătură cu acest aspect: “(…) În după amiaza zilei de 29.05.2014, la locuinţa persoanei vătămate s-au prezentat inculpaţii Anghel Izaura, Anghel Grinica Ion şi Constantin Marius.
Persoana vătămată s-a deplasat împreună cu inculpaţii, cu maşina acestora la sediul firmei sale, aflată în Portul Constanţa.
În cadrul discuţiei care a avut loc în biroul persoanei vătămate şi care a fost înregistrată cu mijloace video, în baza ordonanţei, inculpaţii au formulat din nou ameninţări cu dezvăluirea în presă a unor fapte compromiţătoare pentru persoana vătămată şi familia acesteia.
De asemenea, inculpaţii s-au arătat nemulţumiţi de suma de 10.000, pe care în final au acceptat-o urmând ca în zilele următoare să revină pentru a primi restul sumei de până la 280.000 euro.
La ieşirea din biroul persoanei vătămate, inculpaţii au fost prinşi în flagrant având asupra lor suma de 10.000 euro”.

Partener de afaceri cu Mircea Băsescu

Căpăţână recunoaşte că a luat bani de la Bercea Mondial, dar spune că au fost pentru o afacere. DNA susţine că există indicii că Marian Căpăţână a primit bani pentru eliberarea lui Bercea Mondial.
Interesant este că Marian Căpăţână, care s-a recomandat public drept partener de afaceri şi prieten al lui Mircea Băsescu, a recunoscut duminică seara, 1 iunie 2014, la Antena 3, că a primit 600.000 de euro de la familia lui Bercea Mondial. Căpăţână a precizat că banii ar fi fost daţi pentru o afacere pe care urma să o facă cu Bercea Mondial şi Mircea Băsescu, dar că nicio sumă nu a ajuns la fratele preşedintelui. 
Totuşi, în referatul de arestare a ginerelui interlopului, procurorii susţin că există indicii privind primirea de către Căpăţână a unei sume de bani pentru eliberarea lui Bercea Mondial. Cu toate acestea, Marian Căpăţână nici măcar nu a fost citat în acest caz, ca să nu mai vorbim despre punerea sa sub acuzare. Partenerul lui Mircea Băsescu a fost cel care recunoscut că nu a primit nicio citaţie.

Relaţii de cumetrie

Avocatul Alexandru Mihai Busu, apărătorul lui Marius Constantin: “Analizând plângerea formulată de persoana vătămată, se observă anumite contradicţii”.
De partea cealaltă, avocatul lui Marius Constantin, Alexandru Mihai Busu, a evidenţiat anumite contradicţii în ceea ce priveşte plângerea de şantaj formulată de Mircea Basescu împotriva ginerelui lui Bercea Mondial:
“Cu privire la situaţia de fapt, solicit a se observa că inculpatul este un terţ, iar între familia acestuia şi persoana vătămată existau relaţii de cumetrie, persoana vătămată botezând fiica inculpatului. Mai mult, chiar şi în situaţia în care ar fi vorba despre comiterea unei infracţiuni de şantaj, actele materiale au fost săvârşite de către alte persoane, iar inculpatul nu a făcut altceva decât să-şi conducă soţia la domiciliul naşului fiicei lor.
Urmează a se avea în vedere că pericolul pentru ordinea publică este apreciat de către Parchet prin prisma reputaţiei de interlopi a familiei Anghel, însă este greu de crezut că familia Băsescu s-ar fi temut de membrii familiei Anghel, mai ales în condiţiile în care aceştia din urmă se mândreau cu faptul că persoana vătămată a botezat-o pe fiica inculpatului. 
Totodată, analizând plângerea formulată de persoana vătămată, se observă anumite contradicţii, întrucât în prima parte se precizează că nu a pretins şi nu a acceptat vreo sumă de bani sau folos material de la inculpaţi pentru a interveni în vreun dosar la solicitarea finilor săi, iar revine şi arată că s-a temut de ameninţările acestora, deşi timp de doi ani nu se reţine o astfel de temere, iar în prezent, o astfel de stare există, în condiţiile în care un tânăr a venit şi i-a spus persoanei vătămate că ar deţine înregistrări compromiţătoare cu aceasta. Astfel, în mod evident există anumite contradicţii ce trebuie apreciate în contextul materialului probator”.

blank