Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Contestaţia lui Dan Voiculescu privind controlul judiciar se judecă pe 22 iulie

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pentru 22 iulie termenul când va judeca cererea lui Dan Voiculescu de ridicare a controlului judiciar, impus de procurorii DNA în dosarul de şantaj.

contestatia-lui-dan-voiculescu-privind-controlul-judiciar-se-judeca-pe-22-iulie-18487790

Pe 10 iulie, Tribunalul Bucureşti i-a respins solicitarea lui Voiculescu, însă acesta a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, în urmă cu două săptămâni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de Dan Voiculescu, acuzat de şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial.

În perioada în care se află sub control judiciar, Voiculescu trebuie să respecte următoarele obligaţii: 

– să se prezinte la organul de urmărire penală
– să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei
– să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat
– să nu părăsească teritoriul României, altfel decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului
– să nu se apropie de denunţători, de martori
– să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale.

blank