Actualitate

Comisarul Berbeceanu a fost premiat

Traian Berbeceanu, fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba, a fost premiat sâmbătă, la Deva, de societatea civilă, ca o recunoaștere a meritelor sale în ceea ce privește lupta împotriva infracționalității din România.

La evenimentul desfășurat în cadrul campaniei ”Premianții fără premii” au luat parte peste 200 de persoane, inclusiv colegi de-ai polițistului, dar și Marian Godină, polițistul brașovean cunoscut pentru cărțile sale.

Comisarul șef Berbeceanu a dedicat premiul colegilor săi, afirmând, totodată, că aprecierea venită din partea societății civile reprezintă cel mai important lucru din cariera sa.

”Înseamnă, în mod categoric, cel mai important premiu pe care l-am primit în cariera mea de polițist și, așa cum am mai spus, consider că este acordat structurii pe care am condus-o, tuturor colegilor mei care au făcut tot ceea ce a trebuit să facă ca niște polițiști adevărați”, a declarat comisarul șef Berbeceanu.

blank