Economic, Featured

CIFRE OFICIALE – Cu cât au contribuit românii la Pilonul II de pensii în 2018

În luna iunie 2018, s-au virat contribuții pentru 4,04 milioane de persoane, reprezentând 56,48% din totalul participanților la Pilonul II (sistemul pensiilor administrate privat), potrivit unui raport despre piața de profil realizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), scrie Mediafax.

„Ponderea participanților cu contribuții în total participanți din sistem a înregistrat un trend ușor fluctuant în perioada iunie 2017 – iunie 2018, fiind în scădere în semestrul I din 2018, fără a lua în calcul valoarea din mai 2018 (57,48%). De remarcat faptul că trendul ponderii participanților cu contribuții virate în lună din total participanți la sistem este similar cu trendul ponderii participanților cu contribuții virate în lună în total efectiv de salariați pe economie. În condițiile maturizării sistemului, pe parcursul celor zece ani de funcționare, ponderea în total efectiv salariați pe economie a crescut constant de la 66,51% în mai 2008 la 82,03% în iunie anul curent”, se detaliază în raportul ASF.

Spre comparație, în aceeași lună a anului trecut, s-au virat contribuții pentru 4,06 milioane de persoane, reprezentând 58,66% din participanți și 84,05% din salariații din economie. Între iunie 2017 și iunie 2018, luna în care s-au virat contribuții pentru cele mai multe persoane, 4,14 milioane, a fost noiembrie 2017, dar luna cu cea mai ridicată reprezentare între participanți, de 59,44%, a fost august 2017, când cele 4,13 milioane de persoane au ajuns la o cotă de 85,07% din salariații din economie.

 

Lunile în care s-au virat contribuții pentru cele mai puține persoane, 4,02 milioane, sunt martie și aprilie, prima reprezentând 56,51% din participanți (82,22% din salariați), respectiv 56,34% (81,91%).

„În perioada iunie 2017 – iunie 2018, ponderea participanților cu contribuții virate din total participanți fond (gradul de colectare) a fluctuat ușor, înregistrând un trend descendent. Astfel, valoarea medie a gradului de colectare a înregistrat o diferență de 2,18 puncte procentuale în acest interval. Se remarcă creșterile din lunile august și noiembrie 2017, dar și februarie și mai 2018, corespunzătoare evoluției numărului de salariați pe economie”, se explică în raportul Autorității Financiare.

Pentru Pilonul II, între luna de calcul, când se virează contribuțiile, și luna de referință, pentru care se virează contribuțiile, este o diferență de două luni. Astfel, pentru contribuția virată în luna iunie, luna de calcul este corespunzătoare lunii aprilie, luna de referință.

„Din analiza datelor statistice publicate de INS reiese că, în perioada aprilie 2017 – aprilie 2018 (în luna iunie au fost virate contribuțiile aferente lunii aprilie 2018), evoluția efectivului de salariați a înregistrat un trend ușor fluctuant, ritmul lunar de creștere înregistrând valori sub 1%, pozitive, cu excepția lunilor noiembrie, cu -0,002% și decembrie 2017, cu -0,39%”, au remarcat reprezentanții ASF.

Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, efectivul de salariați a crescut în aprilie 2018 cu 1,93%, până la 4,92 milioane de persoane, în timp ce, rata șomajului a scăzut de la 4,4% în aprilie 2017 la 3,6% în aprilie 2018. Numărul total al șomerilor înregistrați a scăzut, de la 381.000 de persoane în aprilie 2017 la 313.000 de persoane în aprilie 2018, ponderea șomerilor neindemnizați în total șomeri a fost, în medie, de 80,89%, în această perioadă.

De asemenea, 7,15 milioane de participanți erau înregistrați în sistemul pensiilor administrate privat la sfârșitul lunii iunie 2018, un avans de 3,31% față de aceeași perioadă a anului trecut și de 1,48% față de decembrie 2017, dar nu toți își plătesc în continuare contribuțiile după cum se observă din datele de mai sus privind contribuțiile virate.

„În perioada iunie 2017 – iunie 2018, creșterea lunară a numărului de participanți a înregistrat un trend ascendent până în decembrie 2017 (0,60% – valoarea maximă), urmat de o scădere constantă a valorilor până în mai 2018 (0,11%, valoarea minimă), cu o ușoară revenire în luna iunie a.c. (0,17%)”, se mai scrie în raportul citat.

În primul semestru din acest an, s-au înregistrat 106.493 participanți noi în sistem, cu 11,29% mai puțin decât în perioada similară a anului trecut.

 
blank