Life, Stiri, Ultima Ora

Ce trebuie să faci ca să nu mai visezi urât noaptea

Nimeni nu poate scăpa în totalitate de prezenţa coşmarurilor. Dar când visele urâte îşi fac apariţia mai frecvent decât ţi-ai dori şi ajung să te terorizeze, este cazul să iei măsuri care să le rărească până aproape de dispariţia totală. Ce ai de făcut? Iată 6 sugestii:

616965l-640x0-w-f9f0f92b

1. Reglează-ţi programul de somn

Un program haotic de odihnă îşi va lăsa amprenta asupra calităţii somnului tău. Astfel, vei ajunge inevitabil să dormi mai puţin şi mai superficial, favorizând apariţia coşmarurilor, uneori chiar şi de mai multe ori pe noapte. Începe, deci, chiar de astăzi să îţi reglezi programul de somn, astfel încât să te culci şi să te trezeşti zilnic la (aproximativ) aceleaşi ore, inclusiv în weekend.

2. Nu mânca pe săturate la cină

Şi consumul de alimente grele seara sau al unei cine prea consistente îţi tulbură somnul şi favorizează apariţia coşmarurilor. Pentru a le elimina, aşadar, optează întotdeauna pentru cine uşoare, compuse din cărnuri slabe şi legume, şi programează-le cu cel puţin câteva ore înainte de a merge la culcare.

3. Practică tehnici de relaxare înainte de somn

Odihna nocturnă ajută creierul să proceseze informaţiile acumulate peste zi şi îţi pune ordine în gânduri, trăiri etc. De aceea, este foarte important să nu mergi la culcare stresată şi/sau furioasă, ci să încerci să te relaxezi înainte de somn.

În caz contrar, emoţiile negative vor profita de somnul de peste noapte ca de o „supapă” pentru a fi procesate, situaţie care însă riscă să îţi crească nivelul de anxietate, supărare etc. dacă nu reuşeşti să te odihneşti în mod corespunzător.

Ce poţi face? Bea un ceai de tei, meditează, citeşte o carte care îţi place… orice activitate nesolicitantă din punct de vedere fizic care să te ajute să uiţi, fie şi temporar, de ceea ce te supăra şi să ţină la distanţă visele urâte.

4. Redu consumul de cafea şi alcool la lăsarea serii

Nu îţi stropi cina cu alcool din belşug fiindcă, deşi senzaţia iniţială va fi aceea de moleşeală, băutura nu va face decât să îţi agite somnul şi să ducă, inevitabil, la formarea coşmarurilor. În aceeaşi idee, pentru ca odihna să nu fie superficială, evită băuturile pe bază de cofeină cu câteva ore bune înainte de culcare.

5. Nu dormi pe spate

Somnul în această poziţie favorizează un coşmar cunoscut drept „paralizia în somn”, în care ai senzaţia că eşti trează, dar că, dintr-un motiv complet necunoscut, eşti paralizată si nu îţi poţi mişca nici măcar un deget, oricât de mult te-ai strădui. De parcă nu era suficient, acestui tip de coşmar i se asociază adesea şi senzaţia că nu poţi respira şi că se mai află cineva în cameră (o prezenţă „fantomatică”).

Dacă ţi s-a întâmplat măcar o dată să ai parte de un asemenea vis urât, renunţarea la somnul pe spate ar trebui să rezolve problema.

6. Ţine un jurnal al viselor

Dacă te confrunţi cu coşmaruri foarte des, începe să ţii un jurnal al tuturor viselor, cu precădere al celor urâte, care te vor ajuta să elimini încărcătura emoţională asociată. Analizează-le şi gândeşte-te, în acelaşi timp, la eventuale soluţii – mai ales în cazul viselor urâte recurente – pe care le-ai putea pune în aplicare pentru a ieşi cu bine din situaţia respectivă. Treptat, autosugestiile conştiente vor ajunge şi în lumea fantastică a visului!

blank