Actualitate, Stiri

Ce se întâmplă cu dosarul Microsoft. Cum SCAPĂ foştii miniştri de urmărirea penală

Foştii miniştri cercetaţi în dosarul Microsoft, pentru care DNA cere de la Parlament ridicarea imunităţii, scapă deocamdată de urmărirea penală.

dna435325_35941400
Referatele procurorilor au fost trimise către comisiile juridice din cele două camere ale Parlamentului. Asta înseamnă că votul ar putea avea loc abia după prezidenţiale, când aleşii se întorc la muncă.

Fostul ministru al Educatiei Ecaterina Andronescu spune că acuzaţiile care i se aduc nu au nicio susţinere.

„Nu am nicio legătură, pentru că în momentul în care au deschis contractele cu licenţele eu nu mai eram ministru şi nici când am revenit nu am avut nicio tangenţă. Să arunci cu noroi într-un om, fără să vezi care este realitatea vieţii lui şi a faptelui lui”.

La Camera Deputatilor, comisia  judirica are termen 10 zile să îşi spună punctul de vedere în privinţa cererii de urmarire penală a fostului ministru Valerian Vreme.

Raportul comisiei juridice va fi trimis apoi plenului, care nu se ştie când se va întruni, pentru că parlamentarii sunt în vacanţă până la alegerile prezidenţiale.

blank