Actualitate, Featured

Ce măsuri extreme pot lua oficialitățile în starea de urgență

Grupul de Comunicare Strategică a transmis, sâmbătă seară, precizări despre starea de urgență, afirmând că vor fi avute în vedere doar acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus.

Klaus Iohannis a decis să decreteze starea de urgență în România (vezi VIDEO) începând de luni, pentru a permite o luptă mai eficientă cu epidemia de coronavirus. Autoritățile au simțit nevoia să vină imediat cu precizări după ce în spațiul public a apărut lista de mai jos cu privire la „măsurile extreme” ce pot fi luate.

„PRECIZARE: Având în vedere enunțarea în spațiul public/mediul online a posibilelor măsuri care pot fi luate în cadrul stării de urgență, fără a se menționa faptul că NU toate aceste măsuri sunt luate în mod obligatoriu, menționăm faptul că vor fi avute în vedere DOAR acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19). Facem apel la responsabilitate și în acest caz în modul de prezentare a cadrului legal și a măsurilor care pot avea legatura cu motivul pentru care a fost anunțată decizia referitoare la starea de urgență”, a precizat Grupul de Comunicare Strategică.

Măsurile ce au pot fi luate în astfel de cazuri implică limitarea libertății de mișcare sau efectuarea de controale și razii, dar nu sunt obligatorii astfel de măsuri.

LISTA la care au reacționat autoritățile

1. Ce implică Starea de Urgență:
2. Ministerele, agențiile statului, companiile cu capital privat, vor introduce de urgență munca la domiciliu acolo unde acest lucru este posibil;
3. Se suspendă orice creștere de cheltuieli guvernamentale destinate consumului și ajutoarelor sociale;
4. Se rechiziționează/închiriază suficiente hoteluri care se organizează în centre de carantină în perspectiva afluxului de cetăţeni români care vor reveni în ţară cu ocazia sărbătorilor pascale;
5. Spitalele vor fi aprovizionate din timp cu materiale pentru a face față vârfului epidemiei;
6. Și cei care vin din zone roșii, și cei care vin din zone galbene se introduc direct in carantină;
7. Se oprește funcționarea metroului și mijloacelor de transport în comun, în București și în țară, a trenurilor si curselor de autocar sau transport ocazional ;
8. Deplasarea la serviciu se face numai cu mijloace individuale (autoturisme, motociclete, biciclete, trotinete electrice);
9. Se utilizează Jandarmeria și Armata pentru a împiedica nerespectarea regimului de izolare în mediul rural;
10. Se interzice orice zbor în Europa, în şi dinspre zonele contaminate de virusul Covid 19;
11. Se închid mall-urile, cluburile de noapte, cazinourile, cinematografele, teatrele;
12. Se interzice orice adunare publică;
13. Guvernul va contracta timp de antenă și transmite în fiecare oră instrucțiuni comportamentale în fața riscului de contaminare cu Covid 19.
14. Cetățenii veniți din statele UE, din zone marcate cu galben vor intra în procedură de carantină și vor fi cazați în hoteluri rechiziționate/contractate de guvern, unde vor rămâne până când testele vor fi negative;
15. Toți români aflați în străinătate, la muncă sau în concediu, au dreptul să intre pe teritoriul României și să participe la tradiționalele sărbători pascale. Pentru a preveni răspândirea virusului Covid 19, guvernul va face apel la românii din Italia, Spania, Franța, Germania, UK și celălalte state din Uniunea Europeană să revină în țară cu cel puțin 2 săptămâni înainte pentru a putea efectua perioada de carantină, indiferent că vin din zone roșii sau galbene.
Este esențial ca, prin măsurile luate, să diminuăm numărul celor care au nevoie de asistență medicală în sistem de urgență și reanimare, fără a depăși capacitatea spitalelor care pot asigura terapie intensivă.
16. Se va opri activitatea in toate instituțiile publice, iar personalul va lucra exclusiv de acasa.

Se va pregăti un program de guvernare bazat pe priorități și pe sprijin financiar acordat firmelor care au înregistrat pierderi în perioada crizei. din sănătate cu efecte asupra companiilor.
Vor trebui luate și măsuri economice care să sprijine societățile care au suferit pierderi din cauza virusului Covid 19. Astfel,
1.Ajutoarele de stat reprezintă o soluție rapidă și eficientă;
2.Garanțiile de stat pentru împrumuturi sunt o altă soluție de sprijin a companiilor;
3.Trebuie făcută o solicitare către Comisia Europeană care să permită cheltuieli cu riscul depăşirii pragului de 3% pentru deficitul bugetar;
4.Banca Națională va menține dobânda la credite la un nivel care să stimuleze companiile să apeleze la credite bancare pentru relansarea producției;
5.BNR va veghea ca băncile să aibă un nivel suficient de lichiditate pentru a fi apte să acorde credite intreprinderilor, dar și gospodăriilor;
6.Dacă este nevoie, statul român trebuie să acorde garanții băncilor care au dificultăți în a-şi asigura lichiditățile;
7.Se vor utiliza bani europeni pentru ajutor imediat acordat IMM-urilor afectate de criză;
8.Ridicarea popririlor puse de ANAF pe conturile IMM-urilor afectate de criză.

coronavirus, klaus iohannis, stare de urgenta

blank