Actualitate, Stiri

Ce îndeletniciri şi-au găsit în puşcărie condamnaţii în Dosarul Transferurilor

George Copos face clanțe și Meme Stoica lucrează la tâmplărie

copos

Plictisiţi de traiul în închisoare, greii fotbalului încep să îşi găsească îndeletniciri care mai de care mai practice. George Copos, afacerist la bază, meştereşte clanţe, iar colegul său de celulă, Meme Stoica vrea să lucreze la atelierul de tâmplărie al Penitenciarului Rahova.

George Copos, fostul patron al echipei Rapid, dublu licenţiat în Drept şi Ştiinţe Pedagogice scria în 2009 pe blogul său: „În familie am deprins respectul faţă de muncă – subliniez, faţă de orice muncă – lucru care m-a ajutat mult în viaţă.”

Cinci ani mai târziu, munca îl ajută pe Copos să nu se plictisească după gratii, acolo unde a fost trimis pentru 3 ani şi 8 luni în dosarul transferurilor. Potrivit unor surse, fostul patron al Rapidului repară în penitenciar tot ce este nevoie. Ultima îndeletnicire a lui Copos a fost să meşterească o clanţă.

meme

Nici Meme Stoica nu se lasă mai prejos. Condamnat la 3 ani şi jumătate în acelaşi dosar, Stoica s-a arătat dornic să lucreze în atelierul de tâmplărie al Penitenciarului Rahova. În plus, fostul manager al Stelei plănuieşte să scrie o carte despre industria siderurgică, domeniu în care e specializat.

Dacă va fi acceptat la muncă, Stoica ar putea câştiga pe lângă zile de libertate, chiar şi bani. În cazul lui Copos, munca este deocamdată voluntară.

Şi ceilalţi grei ai fotbalului condamnaţi în dosarul transferurilor vor ieşi la muncă, pentru că înainte să fie trimişi după gratii s-au arătat dispuşi să lucreze în folosul comunităţii. Excepţie face Jean Pădureanu, a cărui stare de sănătate nu îi permite să depună efort.

 

 

blank