Actualitate, Featured

Bombă în SUA. Donald Trump ar putea să nu mai ajungă președinte

În SUA a apărut la mai puţin de 24 de ore, o petiţie online care îi cere Colegiului Electoral să o aleagă pe Hillary Clinton în locul lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite. Petiția a strâns repede peste două milioane de semnături.

„Dl Trump este nepotrivit să servească” în funcţia de preşedinte, susţine petiţia. „El găseşte ţapi ispăşitori prea mulţi americani şi impulsivitatea lui, agresiunea, minciuna, recunoaşterea unor antecedente de agresiune sexuală şi lipsa totală de experienţă îl fac un pericol pentru Republică”.

„Secretarul Clinton a câştigat votul popular şi ar trebui să fie preşedinte”, continuă petiţia. „Singurul motiv pentru care Trump ‘a câştigat’ este din cauza Colegiului Electoral. Dar Colegiul Electoral ar putea da de fapt Casei Albă pe celălalt candidat. De ce să nu folosim această cea mai nedemocratică dintre instituţiile noastre pentru a asigura un rezultat democratic?”.

Mai exact, cei care au semnat petiţia cer unor electori să voteze împotriva statelor lor, în scopul de a o face pe Clinton câştigătoare. Dar chiar dacă petiţia îşi atinge obiectivul de trei milioane de semnături, este foarte puţin probabil că acest Colegiu Electoral o va vota pe Clinton.

Din punct de vedere istoric, 99% dintre electori în Colegiul Electoral „au votat aşa cum au promis” şi cei care nu au făcut-o nu au influenţat niciodată alegerile. După cum explică Independent Review Journal, „ultima oară când un elector a votat împotriva angajamentului său a fost în 2004, când un singur elector a votat pentru colegul în cursă al lui John Kerry, John Edwards, în loc de Kerry. Votul lui, la fel ca voturile oricărui alt elector infidel în istoria americană, nu a avut niciun efect asupra rezultatului alegerilor”.

blank