Politic

Basescu, atac furibund la adresa lui Victor Ponta

 Victor Ponta este ca un ghimpe in coasta nu doar pentru liberalii care il vor debarcat cat mai curand din functia de prim ministru, ci si pentru Traian Basescu, cel care nu rateaza nicio ocazia de a-l taxa dur pe seful executivului. Nici luna mai nu a debutat sub auspicii mai bune din acest punct de vedere, asa ca, sub titlul „Plagiatorul mincinos”, fostul preşedinte Traian Basescu lansează cel mai dur atac la Victor Ponta din ultima perioadă. Ceea ce l-a enervat ata de tare pe Basescu a fost lauda de sine a premierului, în ceea ce priveste domeniul fondurilor europene. Fostul şef de stat îl acuza pe Ponta ca se lauda cu munca altora, ca isi atribuie meritele si succesele Guvernului Boc, ca ii minte pe romani în privinţa absorbţiei fondurilor europene şi ca vrea sa desfiinţeze DNA. Postarea fostului presedinte de pe pagina sa de socializare este lunga si cu reprosuri punctuale:
„Din barurile de prin Emirate, plagiatorul mincinos spune, citez: „Absorbția de fonduri europene a crescut de la 7% la peste 53%, iar toate programele europene au fost deblocate. Acum avem și noul exercițiu financiar”.
Ce nu spune plagiatorul mincinos :
 
Basescu
 
1. Cei 53% au fost absorbiţi în baza contractelor semnate în timpul lui Emil Boc.
2. În cei peste trei ani de mandat ai plagiatorului mincinos, nu s-a semnat nici un contract semnificativ pe banii europeni din cauza incompetenţei şi corupţiei “celui mai cinstit guvern”.
3. Din cele 19 miliarde de euro alocate de UE pentru fondurile de coeziune (autostrăzi, căi ferate, regularizări de rîuri, calificare şi recalificare personal, modernizare spitale şi şcoli, anvelopare blocuri, creare locuri de muncă etc) sub conducerea plagiatorului mincinos, ţara va pierde aproximativ 7 miliarde de euro, pentru că “cel mai cinstit guvern” se teme de DNA.
4. După ce ascunde că incompetenţa şi corupţia actualului guvern vor face ca România să piardă cel puţin 7 miliarde euro la sfîrşitul acestui an, plagiatorul mincinos ne povesteşte cît de bine va folosi banii din noul exerciţiu financiar al UE. Păi, măi mincinosule, dacă acum DNA-ul te împiedică să cheltuieşti banii pe care îi ai la dispoziţie pînă la sfîrşitul anului, cum crezi că nu te va încurca de anul viitor încolo? Chiar speri să desfiinţezi DNA-ul pentru a da dezlegare la bani europeni clientelei corupte?
De trei ani, plagiatorul şef al ţării mizează totul pe propaganda mincinoasă, bine susţinută de învăţăceii turnătorului Felix de la A3 şi de ai mai tînărului urmaş ai turnătorului, Sebastian Ghiţă de la RoTV.
Vai de tine şi de clica ta, cînd românii vor înţelege cît i-ai minţit”, scrie Băsescu pe Facebook.
blank