Actualitate, Stiri

Bărbaţi români, obligaţi să se prostitueze în Germania

wlgtd (3)

Nu doar femeile cad victime traficului de persoane. Mai mulţi tineri români au simţit pe pielea lor ce înseamnă să ai încredere oarbă în cine nu trebuie. Scenariul era şi este în continuare cât se poate de simplu. 

Visând la o viaţă mai bună, tinerii încearcă să scape de sărăcie şi de lipsa de perspective acceptând oferte dubioase de la necunoscuţi, scrie Sueddeutsche Zeitung. Ce poate fi mai revoltător decât să afli că mai mereu în spatele acestor scenarii monstruoase se află chiar conaţionalii lor. Un bărbat român de 37 de ani le promitea tinerilor locuri de muncă în construcţii şi în gastronomie. Odată ajunşi în Germania, tinerilor li se confiscau telefoanele şi actele şi erau obligaţi să se prostitueze. Bărbatul a fost prins şi predat justiţiei, sub acuzaţia de trafic de persoane în scop de exploatare sexuală. 

Racolaţi pe Internet, ademeniţi cu locuri de muncă

El este acuzat că din 2011 a ademenit în Bavaria cinci tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 26 de ani, sub pretextul că le-a găsit locuri de muncă, pe care apoi i-a obligat să se prostitueze. “Numărul real al victimelor este mult mai mare”, susţine un purtător de cuvânt al poliţiei. Victimele au fost racolate pe internet şi apoi sechestrate în localitatea germană Neu-Ulm. De parcă nu ar fi fost suficient, bărbatul de 37 de ani s-a folosit de actele lor pentru a încheia contracte în numele lor, inclusiv pentru telefoanele sale, şi chiar pentru a deschide conturi bancare pe numele lor.

Aducea şi fete în Germania
Bărbatul face parte dintr-o reţea specializată în traficul de persoane. Alături de alţi doi bărbaţi români, el intermedia şi aducerea de tinere românce în Germania. Aşa a fost arestat prima dată în 2013, fiind acuzat că a obligat patru fete de 18-19 ani să se prostitueze în aceeaşi localitate, Neu-Ulm. Sumele obţinute de ele erau imediat confiscate. Fetele erau racolate tot de pe internet, dar după un alt scenariu. În prima fază, bărbaţii se asigurau că fetele fac parte din familii sărace şi sunt disperate să plece. Apoi, bărbaţii foloseau conturi false pe reţele de socializare ca să le seducă. Scenariul nu dădea greş şi după doar câteva săptămâni, fetele erau în drum spre Germania. Ceilalţi doi bărbaţi fuseseră reţinuţi anterior, însă au scăpat de fiecare dată fiindcă victimele nu au avut curaj să depună mărturie împotriva lor. Acuzaţiile: vătămare corporală gravă şi trafic de persoane în scop de prostituţie. 

Traficul de persoane, componentă a vieţii cotidiene din Bavaria
“Traficul de persoane nu are loc doar la Lampedusa, ci e parte componentă a vieţii cotidiene aici în Bavaria. De teamă, prostituatele refuză să coopereze cu poliţia. Susţin mereu că lucrează de bună-voie şi nu vor să plece. Găsim inclusiv gravide care merg să se prostitueze. Dacă ele refuză, sunt bătute cu bestialitate şi ameninţate cu moartea. Fetele nu ştiu limba germană, deci nu au nici o şansă aici. Unele chiar încep cu un loc de muncă aici, dar nereuşind să câştige suficient cât să acopere cheltuielile de cazare, transport şi comisioanele traficanţilor, ele sunt îndreptate rapid către prostituţie. În bordel sau pe stradă, nu mai contează pentru nimeni. Unul dintre bărbaţii români a reuşit să seducă trei victime în acelaşi timp. Scenariul Loverboy este tot mai des întâlnit. Influenţarea emoţională a prostituatelor tinere este un fenomen aproape veşnic. 

Victimele, tot mai tinere 

Din cauza barierelor lingvistice şi financiare, victimele sunt tot mai tinere şi mai uşor de manipulat. Noi solicităm de mai mulţi ani să se interzică prostituţia pentru persoanele care nu au împlinit 21 de ani. Am salva multe vieţi. Legea prostituţiei în forma actuală nu face altceva decât să legitimeze traficantul şi să transforme prostituata într-o sclavă. Procesul în sine este o experienţă groaznică pentru ele. Nu se poate obţine o condamnare definitivă a traficantului dacă victima nu depune mărturie împotriva lui. De teamă şi din dorinţa de a scăpa din acest iad, ele preferă să ajungă cât mai repede acasă”, a comentat Helmut Spor, din partea Poliţiei Augsburg.

blank