Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Azi e ziua în care ne putem SCHIMBA VIITORUL. Decizia stă în mâna ta, votează-ţi preşedintele

UPDATE ora 15.43: Secţii de vot goale în Anglia, coadă doar la Londra. Cum poate fi rezolvată problema

alegeri-prezidentiale-2014-live-text-azi-e-ziua-in-care-ne-putem-schimba-viitorul-decizia-sta-in-283882
Foto antena3.ro

UPDATE ora 15:33 – BEC: Au fost semnalate câteva probleme de organizare în diaspora. Programul secţiilor nu se modifică

UPDATE ora 15:19 – Felix Rache: Traian Băsescu nu aşteaptă rezultatele de la BEC, ci le aşteaptă pe alea de la beci

UPDATE ora 14:44 – Radu Mazăre: Dacă sistemul lui Băsescu nu se schimbă, mă retrag de tot

UPDATE ora 14:15 – Incidente la votare. 79 de sesizări privind infracţiuni electorale

UPDATE ora 14:04 – Predoiu: Am votat pentru a opri minciuna
 
UPDATE ora 14:03 – Geoană: Pare să fie o participare masivă la vot. Este motiv de bucurie

UPDATE ora 13:36: BEC a făcut publice datele referitoare la prezenţa la votul de duminică, 16 noiembrie, pentru turul II de alegeri prezidenţiale. Astfel, conform BEC, prezenţa la vot până la ora 13:00 este de 27,22%

UPDATE ora 13:33 – Quintus: E în interesul românilor să aşezăm în fruntea ţării un om în care să avem toţi încredere

UPDATE ora 13:09 – Doi bătrâni, de 100 şi 103 ani, au votat la Alba

UPDATE ora 12:13 Vicepremierul Daniel Constantin a afirmat duminică, la Pitești, că există informații potrivit cărora s-ar intenționa ca „mulți” alegători din străinătate să iasă la vot după ora 16,00, pentru a bloca secțiile de votare.

UPDATE 12.09 – Dan Diaconescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, i-a îndemnat duminică, pe români, să voteze în turul doi al prezidenţialelor pentru răul cel mai mic
 
UPDATE ora 11:55 Şase sesizări privind incidente la scrutinul de duminică au fost semnalate până la ora 11.00, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Monica Dajbog.

UPDATE ora 11:50:  Candidatul ACL pentru preşedinţia României, Klaus Iohannis, a votat, duminică dimineaţă, la şcoala nr. 4, din Sibiu.
Iohannis a explicat, la ieşirea de la vot, că a votat pentru „o Românie a respectului, a prosperităţii, o Românie puternică.” Iohannis a recunoscut că are emoţii şi că a fost şi la biserică înainte de a vota.

UPDATE ora 11:11 Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat duminică la Paris că procesul de votare în acest oraș funcționează „ireproșabil” cu măsurile luate de MAE în scopul fluidizării fluxului de alegători.

UPDATE ora 11:00 Călin Popescu Tăriceanu a votat pentru „o Românie care priveşte spre viitor”.

UPDATE ora 10:43: Preşedintele Traian Băsescu a votat în această dimineaţă, în jurul orei 11, la Liceul Xenopol din Capitală, făcând campanie electorală chiar în ziua scrutinului.

„În primul rând, prin votul pe care l-am dat acum simt că încep să scap de o greutate din spate. Se va transfera către altcineva responsabilitatea pentru România.

În al doilea rând, am votat împotriva instaurării unui regim discreţionar”, a mai spus şeful statului, care a venit la vot împreună cu soţia.

UPDATE ora 10:30 BEC a anunţat primele date privind prezenţa la vot până la ora 10:00.

UPDATE ora 10:25:Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a votat, duminică dimineaţă, la Craiova, la secţia 166 din cartierul craiovean Lăpuş.

UPDATE ora 10:10 Premierul Victor Ponta a votat la Şcoala 17 din Capitală.  Prim ministrul a declarat că a votat pentru „ca toate mamele şi bunicii noştri să trăiască într-o ţară mai bună”, „pentru ca toti copiii să poată să înveţe, să aibă un viitor in România”.

UPDATE ora 09:47 Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a votat duminică în municipiul Topliţa şi a spus, la ieşirea de la urne, că viitorul preşedinte trebuie să reprezinte cu demnitate România în lume şi să păstreze unitatea statului român.

UPDATE ora 09:46 Printre primii români care au votat duminică a fost şi primarul sectorului 4 al Capitalei. Cristian Popescu Piedone a venit la secţie împreună cu soţia şi a declarat că a votat pentru viitorul copiilor din această ţară.

UPDATE ora 09:45 Crin Antonescu, fostul lider PNL şi fostul candidat la prezidenţiale din partea USl, a declarat la ieşirea din cabina de vot că „nu a votat cu nimic special”.

UPDATE ora 09:21:  Vicepremierul Liviu Dragnea a votat la Liceul „A.D. Xenopol” din Capitală.  „Am votat cu foarte multă speranţă”, a declarat Liviu Dragnea, la ieşirea de la vot.

UPDATE ora 09:20: Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a votat, duminică dimineaţă, la secţia 160 din Cluj-Napoca, pentru „încetarea războaielor românilor cu românii” şi pentru prosperitate şi linişte, conform Mediafax.

UPDATE ora 09:05: Peste 1,7 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi la urne, duminică, pentru alegerea noului şef al statului, scrutin care se desfăşoară, în Capitală, la 1.245 de secţii de votare, fiind tipărite 1.969.490 de buletine de vot, conform Mediafax.

UPDATE ora 08:57:  Peste 58.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și angajați de la alte structuri operative sunt mobilizați duminică pentru a asigura desfășurarea procesului electoral în condiții de deplină legalitate, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, citată de Agerpres.

UPDATE ora 08:40: Biroul Electoral Central (BEC) va informa opinia publică și presa despre prezența la vot la alegerile prezidențiale de duminică la orele 11,30, 14,30, 17,30, 20,30 și 22,30.

UPDATE ora 08:20: Unde va vota Elena Udrea. Anunţul făcut de fosta prezidenţiabilă pe Facebook.

UPDATE ora 08:00: Peste 225.000 de alegători cu vârsta de 18 ani sunt aşteptaţi să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în timp ce peste 2.600 de cetăţeni cu drept de vot care au peste 100 de ani sunt înscrişi, de asemenea, în listele electorale permanente.

UPDATE ora 07:30: Vicepremierul Gabriel Oprea a votat pentru o „Românie unită şi puternică”.

UPDATE ora 07:00 S-au deschis TOATE secţiilde de votare din România. Cetăţenii care vor să voteze vor trebui să o facă până la ora 21:00, când se termină votul.

UPDATE ora 06:00 16 noiembrie 2014. Este ziua care va rămâne în istorie drept cea în care românii îşi iau ţara înapoi. Este momentul în românii aleg, iar în mâinile lor stă puterea. Puterea de a decide cine îi va conduce în următorii 5 ani, puterea de a-şi decide viitorul.

Este ziua care marchează finalul unui deceniu de lupte politice, de scandaluri pe toate planurile, de cuţite înfipte pe la spate adversarilor politici şi de dezbinare.

Momentul este cu atât mai important cu cât vine la un sfert de secol după ce românii au luptat şi şi-au vărsat sângele pentru a-şi lua din nou ţara înapoi din mâinile regimului comunist.

Astăzi este ziua în care oamenii îl vor alege pe PRIMUL ROMÂN.

blank