Actualitate, Featured

Arafat și Tudorache au anunțat alertă națională. Cod roșu de intervenție

Marți dimineața, de la ora 8.04 la București și Iași a început o amplă operațiune de simulare de cutremur. Acțiunea are două obiective majore: este verificat conceptul de intervenție după incendiul de la Coelctiv și timpii de răspuns în cazul unei situații de urgență.

Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, a declarat că vor fi implicate toate autoritățile responsabile în astfel de situații: IGSU, spitalele, ambulanta, Armata, Poliția etc. „Azi și mâine vrem să încercăm să împingem capacitatea de mobilizare a forțelor noastre la maxim pentru a vedea cât timp de ne ia să intervenim”, a explicat Tudorache.

„Se intervine cu forțe din toată țara, iar concluziile exercițiului urmează să fie comunicate după finalizarea acțiunii”, a mai spus ministrul.

Raed Arafat, secretarul de stat în MAI, a spus că la 8.04 a fost alertat IGSU și toate Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în toate unitățile de poliție și Jandarmerie a fost ridicat nivelul de alertă la roșu. Asta înseamnă că tot personalul va fi adus fizic de acasă”, a explicat Arafat.

„Armata a fost anunțată pentru a fi pregătită. Aviația este foarte importantă ca să vină în sprijin. MapN ne va spune cu ce poate interveni. Au fost mobilizate echipe care evaluează pagubele”, a mai spus Arafat.

Comitetul municipal pentru situații de urgență se va întruni în jurul orei 9.00, la Ciolpani, iar Comitetul Național pentru situații de urgență se reunește la ora 11.00.

„Lumea să nu intre în panică când o să vadă coloane de mașini de salvare sau de pompieri. Vom măsura timpii și nivelul de reacție în caz de cutremur. Acest exercițiu este de foarte mare importanță pentru noi. Au fost alertate mai multe entități. S-ar putea să avem nevoie de excavatoare private, ambulanțele private intră pe planul roșu. În București și Iași sunt echipe de salvatori care să evalueze pagubele. Exercițiul este făcut pentru a descoperi ce este de îmbunătățit, nu pentru a bifa acest lucru, că am făcut un exercițiu.”, a mai anunțat Raed Arafat în cadrul conferinței.

blank