Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat, în discursul despre „Starea Uniunii”, ținut miercuri, că Europa a depășit criza economică, scrie Mediafax.

Oficialul CE s-a referit la faptul că în UE au fost create peste 12 milioane de locuri de muncă, din 2014, când a devenit el președinte, până în prezent.

Investițiile generate de Planul Junker sunt de aproape 350 de miliarde de dolari publice și private, fiind estimate să se apropie de 400 de miliarde de euro.

Junker a menționat că UE are acorduri comerciale cu alte 70 de țări, reprezentând 70% din PIB-ul mondial. Președintele CE a susținut că această prezență ajută UE să exporte normele legate de bunele practici ale drepturi europene.

Citeste si...  Vestea dramatică primită de Cristi Chivu!

De asemenea, UE este a cincea economie gloablă, „gata să-și apere valorile”, a subliniat oficialul UE. „Am apărat Europa ca un continent deschis, dar nu naiv”, a subliniat Junker.

În plus, acesta a susținut că întotdeauna a apărat Grecia, care și-a revenit din criza prin care a trecut.